VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Activități de instruire în cadrul parteneriatului USV cu mediul nonguvernamental

Luni, 5 mai, domnii Ioan Safriuc și Cozmin Ciornei, de la „Straja Cetății Sucevii”, grup de reconstituire medievală (ONG) din Suceava, specializat pe viața civilă și militară din secolele XIV-XV, au realizat o activitate practică de prezentare a unor categorii de arme și echipamente militare medievale din Europa pentru studenții din anul I de la specializările de licență Istorie și Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale (FIGSS).

Acțiunea a fost însoțită de o serie de prezentări audio-video și exemplificări practice privitoare la metodele de folosire a armelor și echipamentelor, tacticilor și strategiilor militare medievale.

Activitatea a avut loc în prima parte a orelor din cadrul cursului de Introducere în istoria medievală universală/Civilizație europeană medievală, al cărui titular este prof. univ. dr. Florin Pintescu, decanul FIGSS.

Distribuie

Din aceeși categorie

Autolaboratorul pentru monitorizarea calității aerului ajunge în premieră la Târgu Frumos

Spitalul Regional de Urgență Iași intră într-o nouă etapă: începe pregătirea achiziției echipamentelor medicale

Vacanța mare la muzeu: Ateliere creative pentru copii, organizate de MNLR Iași pe durata verii

Record istoric pe Aeroportul Suceava: peste 100.000 de pasageri în luna iunie

Știri sugerate