Numărul nemțenilor care își doresc să adopte un copil este în creștere.
Potrivit datelor centralizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, în primul trimestru al anului au fost emise 9 atestate pentru persoane sau familii adoptatoare, comparativ cu doar 3 atestate emise în același interval din 2024.

Aceste atestate se obțin în urma unor evaluări sociale și psihologice, care implică identificarea abilităților parentale, verificarea îndeplinirii garanțiilor morale și a condițiilor materiale ale familiei adoptatoare, precum și pregătirea acesteia pentru asumarea, în cunoștință de cauză, a rolului de părinte.
Concomitent cu evaluarea solicitantului sunt analizate și caracteristicile psihologice, sociale și medicale ale celorlalți membri ai familiei, precum și opinia lor cu privire la adopție.
Tot în primele 3 luni ale acestui an au fost adoptați 8 copii, iar alți 10 au fost declarați adoptabili, în creștere față de perioada similară din 2024, când doar 6 copii au fost declarați adoptabili.
“Această tendință reflectă o schimbare pozitivă în percepția publică asupra adopției și o dorință crescută de a oferi un cămin stabil și iubitor copiilor, indiferent de vârstă sau condiție. Modificările legislative din ultimii ani au contribuit la simplificarea procesului de adopție și au adus beneficii financiare pentru familiile care aleg să adopte”, a declarat Cristina Păvăluță, șefa Direcției Neamț.
Anul trecut au fost adoptați 25 de copii și au fost atestate, în vederea adopției, 21 de persoane sau familii din județ.