VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Alin Lehăduș, noul director al companiei Troleibuzul Piatra Neamț

În urma câștigării concursului, Alin Lehăduș este noul director al companiei Troleibuzul Piatra Neamț, care în curând își va schimba denumirea în Societatea de Transport Public Neamț.

Fost consilier local și viceprimar al municipiului reședință, el a declarat că una dintre prioritățile mandatului este optimizarea sistemului de transport în comun, pentru a răspunde cerințelor și așteptărilor călătorilor.

Lehăduș este de părere că transportul public are nevoie de sisteme de plată diverse, o comunicare adaptată vremurilor și creșterea gradului de pregătire a salariaților, în special a șoferilor și controlorilor.

El a opinat că va pune un accent deosebit pe respectarea programului și a rutelor pe care circulă autobuzele companiei.

O problemă pe care Lehăduș speră să o rezolve în scurt timp este cea legată de deschiderea câtorva noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice, deoarece acum funcționează doar una.

Distribuie

Din aceeși categorie

Zile de tabără alături de polițiști

Festivalul „Serile Filmului Românesc”, la Iaşi

100 de profesori pregătiți să sprijine copiii cu cerințe educaționale speciale, cu implicarea Fundației Umanitare ASSIST

Admitere USV 2025: 21 iulie – ultima zi pentru înmatriculare

Știri sugerate