VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Palatul Culturii din Iași a primit Premiul Special Centenar la Destinația Anului 2025

Palatul Culturii din Iași a primit Premiul Special Centenar, în cadrul Galei Destinația Anului ce a avut loc ieri, 8 aprilie, la Sibiu. 

În finală, la categoria Cultură și Educație au fost nominalizate, din Iași, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Bojdeuca lui Ion Creangă și Palatul Culturii. În acest an, premiul a fost decernat sit-ului Natural Delta Dunării și Județului Tulcea.

Andrei Apreotesei, managerul Palatului Culturii din Iași a povestit presei despre premiul centenar primit la gală și ce înseamnă această distincție pentru instituția culturală.

În urmă cu trei ani, comunitatea ieșeană a câștigat titlul de Destinația Anului 2022, iar în 2023, Iașul, Palatul Culturii, Pleiada și Brizo au câștigat sau au fost printre primele la categoriile lor. 

Într-o atmosferă festivă, Gala Destinația Anului 2025 a adunat liderii din turism alături de autoritățile locale, jurnaliștii, influencerii și reprezentanții celor mai frumoase destinații din România. Evenimentul a avut loc seara trecută, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu și a marcat punctul culminant al competiției naționale dedicate turismului din România. Juriul ediției din acest an a nominalizat, în finală, 76 de destinații turistice.

Sursa Foto: Palatul Culturii din Iași

Citește și: Gloria Buzău – Poli Iași, în etapa a 4-a din play-out-ul Superligii

Citește și: Echipele de intervenție, mobilizate din cauza ninsorii

Distribuie

Din aceeși categorie

UAIC, peste 20 de mii de dosare la sesiunile de admitere din 2025

Palas Iași va trece prin prima etapă de reamenajare

CSU Suceava – Minaur Baia Mare, în debutul Ligii Zimbrilor la handbal

Atenţie asupra unei metode frecvente de înșelăciune folosite de infractori: „Coletul”

Știri sugerate