Prezență de 86% la nivelul Iașului, la Simularea pentru Examenul de Bacalaureat

La nivelul județului Iași, au fost prezenți 86% dintre elevii de clasele a XII-a și a XIII-a la Simularea pentru Examenul de Bacalaureat de săptămâna trecută, transmite Inspectoratul Școlar Județean Iași.

În cele 50 de unităti de învățământ de stat și particular din județul lași au fost așteptați să participe 5300 de elevi la Simulare, dar au participat aproximativ 4500 de liceeni. Simularea a debutat luni, 24 martie, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română, a continuat marți, cu proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, adică la matematică sau istorie, și s-a încheiat pe 26 martie cu proba la alegere a profilului și specializării.  

Simularea probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat din anul școlar 2024 – 2025 a fost organizată la nivel național de Ministerul Educației și Cercetării. Aceasta s-a desfășurat în perioada 24 -26 martie. 

Rezultatele obținute de elevi vor fi transmise pe 8 aprilie. Acestea vor fi trecute în catalog doar dacă elevul solicită acest lucru.

Probele scrise ale examenulul de Bacalaureat 2025 vor avea loc pe 10, 11, 13 și 16 iunie, iar primele rezultatele, cele la care se pot depune coontestații, vor fi publicate pe 20 iunie. Reamintim faptul că elevii de liceu au dat deja examenele de competențe orale și digitale au fost date în 27 ianuarie și 7 februarie.

Citește și: Ziua Internațională pentru Conștientizarea Autismului, marcată la Iași

Citește și: Moldova Open Chess Classic a ajuns la cea de-a III-a ediție

Distribuie

Din aceeși categorie

Lucrări de decolmatare la priza de captare de la Acumularea Stânca-Costești. Apa va fi sistată în 2 orașe și 21 comune!

Ordine și siguranță de Ziua Copilului

Un copil de 4 ani, găsit de polițiști pe stradă, după ce ar fi căzut de la etajul 1

Instituțiile MAI desfășoară activități interactive cu copiii din județ

Știri sugerate