VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Școala de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi) – Ipotești

Ediția a VII-a – Studiile literare românești, în proiecte și proiecții

UBB (Facultatea de Litere, Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Centrul de Cercetare în Filologie Modernă) și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează 

Școala de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi) – Ipotești.

Ediția a VII-a – Studiile literare românești, în proiecte și proiecții- se va desfășura în perioada 24 – 28 iunie 2025 și vine anul acesta în întâmpinarea tinerilor cercetători filologi, masteranzi și doctoranzi, din țară și din străinătate, cu o invitație la dialog pe tema Studiile literare românești, în proiecte și proiecții. Lucrările Școlii de vară se deschid astfel propunerilor viitorilor participanți, pentru a realiza o cartografie a ariilor și a temelor de interes din perspectiva noilor generații de specialiști. Studiile de specialitate, redactate de aceștia pe baza lucrărilor din cadrul Școlii de vară, vor putea fi publicate în revista „Glose” a Memorialului, în toamna acestui an.

Organizatorii fac precizarea că școala de vară se va desfășura cu prezență fizică la Ipotești, pe toată durata manifestării. Ca și până acum, activitățile vor fi organizate pe ateliere tematice, alături de conferințe invitate ale unor specialiști (români și/sau străini), excursii la obiective turistice locale și un recital de poezie, în ultima zi. Organizatorii asumă costurile de cazare ale participanților și masa, în complexul muzeal de la Ipotești, pe durata programului, pentru un număr de maxim 20 de participanți.

Detalii – pe pagina Memorialului Ipotești: http://www.eminescuipotesti.ro/ 

Distribuie

Din aceeși categorie

Pompierii din Iași au gestionat 67 de intervenții într-o singură zi

Dr. Cătălina Ionescu, noul director interimar al Spitalului de Copii Iași

AUDIO – 373 de candidați vor susţine examenul de definitivare în învățământul preuniversitar sucevean

Concurs de pescuit adresat copiilor cu vârste cuprinsă între 10 și 16 ani

Știri sugerate