Primarul Mihai Chirica a avut joi, 6 martie, o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Iași. Edilul și elevii au discutat despre numeroase proiecte inovative care pot fi finanțate inclusiv prin bugetul local al Municipiului Iași în acest an.
Reprezentanții elevilor din județul Iași își doresc realizarea unui program local de promovare a culturii în rândul populației tinere, promovarea sportului folosind infrastructura creată și modernizată de municipalitate, dar și inițierea unor discuții privind modernizarea modalităților de predare, prin restructurarea informației și prezentarea acesteia într-o manieră mai atractivă.
Totodată, aceștia își doresc sprijinirea învățământului profesional și tehnic, pornind de la ideea că avem nevoie nu numai de deținători de cunoștințe teoretice, ci și de buni meseriași.
Elevii ieșeni nu au uitat nici de timpul liber pe care tinerii îl au la dispoziție. Astfel, își doresc identificarea unor oportunități de agrement și de distracție pentru publicul tânăr, la fel de utile pentru creșterea atractivității turistice a orașului Iași
„M-am convins, încă o dată, că tinerii noștri au idei valoroase și relevante pentru dezvoltarea orașului nostru! De altfel, începând cu acest an, în virtutea unor noutăți legislative, Primăria Municipiului Iași va crea un sistem permanent de informare și consultare a copiilor și tinerilor. Iată de ce voi relua astfel de întâlniri și aștept cu nerăbdare propunerile lor!”, a spus primarul Mihai Chirica.

Sursa Foto: Primăria Municipiului Iași
Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/03/07/iasul-nominalizare-destinatia-anului/
Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/03/07/expozitiei-plante-exotice-iasi/