Grupul Tradițional DOR va marca 20 de ani de activitate

Joi, 22 mai 2025, ora 19.00, Grupul Tradițional DOR va lansa primul album, într-un concert care va marca 20 de ani de activitate, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava.

Concertul îi va avea ca invitați pe Angelica Flutur, Călin Brăteanu și Grigore Gherman.

Protagoniştii acestui spectacol de muzică și dans tradițional din vatra satului bucovinean sunt cei 20 de membri ai grupului coordonat de profesorul-învățător Constantin Irimia. Toți componenții cântă vocal, la 1-2 instrumente și participă la „gioc”.

Concertul va cuprinde cele mai cunoscute piese ale grupului și va prilejui lansarea primului album „Îmblî doru’ pi carari”, care marchează 20 de ani de activitate ai grupului.

Constantin Irimia este singurul autodidact, șef de grup folcloric din România, care îi invață pe copii și tineri atât cântec și joc popular, cât și instrumente tradiționale (fluier, tilincă, contrabas, vioară, cobză, hang).

Show-ul va fi înregistrat pe un DVD care va fi lansat în cursul verii 2025.

Spectatorii din categoria I de bilete il vor primi gratuit după concert.

DOR a fost înființat cu scopul de a păstra cântecul și jocul din filonul străvechi, graiul, straiele, instrumentele și jocurile tradiționale, precum și rânduiala satului de odinioară, din vatra etnofolclorică Bosanci – Moara, cu extensie în Bucovina.

Grupul Tradițional DOR vă va încânta cu:
-taraf tradițional (viori, fluiere, cobze, contrabas) cu un repertoriu variat: Bilcana, Ciufu, 7 Pași, Boghii, Brâuț, Asfințita, Claiser, Încalcita, Moroșanca, Șchioapa, Pi hang, Șipote, Măgura, O huțulcă etc.
-grup vocal cu cântecele: Îmblî doru’ pi carari, Țâni roata neamu meu, Suii, Doamne, glasul meu, Pi drumuțu ce-l știu ghini, Bati toaca-n sihăstrii, Ochii negri ca pacatu, Di-a hi doru ca pomătu’ (doină) etc
-giocuri populare: Frunza mărulu’, Măriuța, Coasa, Ursăreasca, Băsmăluța, Ilenuța, Cumătrița, Ciofu, Rața, Cățaua, Crețișoara, Bălăceana etc.

O mie și una de emoții – o singură semnătură: GRUPUL TRADIȚIONAL DOR


Nu rataţi mega oferta din perioada de pre-sales (early bird)- 22.02.2025-22.04.2025:

Distribuie

Din aceeși categorie

Anunț privind începerea proiectului cu titlul ”DIGITALIZAREA ACTIVITĂȚII FIRMEI GLOBAL RADIO SRL”

A fost inaugurat Mall Moldova, cel mai mare mall din afara Bucureștiului

GENERAȚIA VIITORULUI: FESTIVITATEA DE PREMIERE A OLIMPIADEI NAȚIONALE DE INFORMATICĂ 

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, s-a întâlnit cu directorii școlilor din Botoșani

Știri sugerate