VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Evocarea George Grigorică – profesorul și dirijorul cu har, la Piatra Neamţ

Biblioteca Județeană Neamț – în parteneriat cu Inspectoratul Școlar, Sindicatul Învățământ, Colegiul Petru Rareș, Liceul de Arte Victor Brauner, Colegiul Pedagogic Gheorghe Asachi și școlile gimnaziale nr. 5 și 8 Piatra-Neamț – organizează evocarea George Grigorică – profesorul și dirijorul cu har.

Evenimentul va avea loc vineri cu începere de la ora 12, în Sala Cupola.

George Grigorică a fost un profesor de excepție, membru al Uniunii Compozitorilor din România, care s-a bucurat de aprecierea unanimă a tuturor celor care l-au cunoscut.

Invitații acestei evocări sunt profesorii Silvia Vais, Lilia Harabagiu, Radu Oțel, Mihăiță Albu, Ionel Hociung, Petru Negru, Elena Popa-Burcă și Elena Popa.

Întâlnirea va cuprinde momente muzicale interpretate de Grupul BelCanto al Liceului de Arte Piatra-Neamț, coordonat de profesorii Olguța Toma, Narcisa Pavel, Alexandra Costin.

Va acompania la pian prof. Adrian Stroici.

Distribuie

Din aceeși categorie

Festivalul Istoric Getodava 2026 aduce istoria la viață, între Iași și Schitu Duca

Al Bano concertează la Iași, în Grădina Palas. Accesul publicului este gratuit

Autolaboratorul pentru monitorizarea calității aerului ajunge în premieră la Târgu Frumos

Spitalul Regional de Urgență Iași intră într-o nouă etapă: începe pregătirea achiziției echipamentelor medicale

Știri sugerate