Centrul de Zi Baia Populară a fost redeschis pentru persoanele fără adăpost

Centrul de Zi pentru persoanele fără adăpost Baia Populară, situat pe strada Petru Movilă, a fost redeschis pentru a oferi condiții persoanelor fără adăpost pe durata iernii, anunță Direcția de Asistență Socială Iași. Programul personalului rămâne neschimbat, cu o normă de lucru de opt ore pe zi.

Centrul este echipat cu sistem de încălzire adecvat, costurile pentru gazele naturale fiind deja achitate. Primarul Mihai Chirica a precizat că centrul dispune de 35 de paturi, dar că, în caz de necesitate, capacitatea poate fi extinsă. Mai exact, se pot suplimenta până la 100 de locuri. Acesta este administrat în colaborare cu Fundația Emmaus, Direcția de Asistență Socială, Poliția Locală și Ambulanța.Life.

Centrul permanent din zona C. A. Rosetti, un alt centru pentru persoanele nevoiașe, poate adăposti încă 80 de persoane. Cei fără adăpost care au nevoie de ajutor sunt conduse la spital sau, dacă îndeplinesc condițiile legale (să nu fie cazuri medico-sociale și să aibă domiciliul în Municipiul Iași) la Centrul de Urgență C. A. Rosetti pentru a primi ajutorul necesar.

Persoanele fără adăpost beneficiază nu doar de cazarea în centre, ci și de hrană, servicii medicale și igienă corporală. Autoritățile încurajează cetățenii să semnaleze cazurile persoanelor fără adăpost pentru ca acestea să primească ajutor în aceste condiții meteorologice cu temperaturi scăzute. Puteți apela la numărul unic de urgențe 112 sau Dispeceratul Poliţiei Locale: 0232.232.099.

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/02/12/miroslava-ramane-comuna/

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/02/11/lucrari-parc-teatrul-national-continua/

Distribuie

Din aceeși categorie

Înscrierile pentru Festivalul „Voci de Îngeri” au început

CSU Suceava – CSM Vaslui, în Liga Națională la handbal

Direcția Silvică Suceava amenajează cel mai întins țarc de vânătoare din județ

Complexul Muzeal Național Neamț deschide seria conferințelor din acest an

Știri sugerate