VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Lemn gratuit de foc pentru familiile sucevene aflate în dificultate

Primarul municipiului Suceava, VASILE RÎMBU, a solicitat Direcției Domeniului Public să distribuie “în mod echitabil și prioritar” lemn de foc către familiile aflate în dificultate.

El a anunțat că acțiunea se desfășoară “în funcție de posibilitățile existente” și vizează sprijinirea celor care nu au alternative viabile pentru încălzire în sezonul rece.

Acest lemn provine din lucrările de tăiere și toaletare a arborilor efectuate pe domeniul public al municipiului reședință.

Distribuirea acestuia se face gratuit, exclusiv către familiile care au reală nevoie de ajutor în această perioadă.

VASILE RÎMBU a precizat că peste 20 de familii din Suceava vor beneficia de acest sprijin, Primăria fiind pregătită să extindă programul, dacă va fi necesar.

„În paralel, continuă identificarea și eliminarea arborilor cu risc de prăbușire, urmată de plantări pentru revitalizarea spațiilor verzi. Nimic nu se pierde, totul se transformă!”, a spus Rîmbu.

Distribuie

Din aceeși categorie

Ninsori și vânt puternic până luni, inclusiv

Crăciun cu amenzi, ordine de protecție și dosare penale

Arbore doborât de vânt peste Spitalul din Darabani

Spitalul Municipal Roman va activa restrâns temporar în cadrul secției de pediatrie.

Știri sugerate