VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Tonete pentru vânzătorii de mărțișoare și ghiocei, în Piatra Neamț

Cu prilejul zilelor de 1 și 8 martie, Primăria Piatra Neamț va oferi posibilitatea comercianților de mărțișoare, flori (ghiocei și zambile), felicitări și mici cadouri să își comercializeze produsele la tonete amplasate pe domeniul public al municipiului.

În total vor fi puse la dispoziția celor interesați 42 de locuri, fiecare cu suprafața de 3 metri pătrați.

Comercializarea se va putea desfășura în perioada 25 februarie – 10 martie, în zone intens circulate din oraș – Complexul Pietricica, bulevardul Decebal, Piața Ștefan cel Mare, zona halei Orion și Gară (câte 7 locuri în fiecare zonă).

Locurile vor fi atribuite în ordinea depunerii cererilor.

Cererile pot fi depuse începând cu data de 15 februarie la Biroul Relații cu Publicul din cadrul Primăriei – camera 20, la Direcția Cadastru, Domeniul Public și Privat – ghișeul 5 sau online, pe adresa infopn@primariapn.ro.

Cererea-tip pentru eliberarea acordului de ocupare temporară a domeniului public al municipiului este disponibilă AICI.

După obținerea acordului, beneficiarii sunt rugați să se adreseze Direcției Urbanism – Compartiment Autorizări Comerciale și Transport, în vederea obținerii avizului de funcționare.

Cererea-tip pentru eliberarea avizului de funcționare este disponibilă AICI.

Distribuie

Din aceeși categorie

Omagiu adus lui Mihai Eminescu la Iași. Evenimente literar-muzicale și interdisciplinare dedicate poetului național

Târgul de Carte Botoșani 12- 14 iunie 2026

Zilele Eminescu- Program duminică, 14 iunie

Moldova nu mai așteaptă să i se ofere oportunități. Începe să și le construiască singură

Știri sugerate