Ceahlăul Piatra Neamț se pregăteşte pentru reluarea Ligii a II-a

Echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț se află în perioada de pregătire pentru reluarea Ligii a II-a de fotbal.

Primul meci oficial al anului este programat pe 22 februarie, atunci când nemțenii vor înfrunta, în deplasare, pe CSC Dumbrăvița.

Până atunci, galben-negrii vor evolua într-un amical cu CSM Pașcani, pe 15 februarie.

Antrenorul Marco Veronese este optimist la reluarea campionatului.

El a declarat: „Ne-am antrenat în condiții bune la Piatra Neamț în toată această perioadă de presezon competițional, dar odată cu apariția zăpezii au apărut ceva probleme. Ne-am schimbat puțin programul, ne adaptăm și continuăm să muncim la fel de bine ca până acum. A fost o perioadă în care echipa a acumulat din toate punctele de vedere, iar cele două jocuri cu FC Botoșani și Politehnica Iași au fost teste foarte bune în care ne-am ridicat la un nivel bun. Consider că, cel puțin la meciul de la Iași echipa noastră a arătat la fel de bine ca în prima perioadă a campionatului, când am reușit să adunăm multe puncte. Despre ultima partidă, pot spune doar că terenul acoperit cu zăpadă influențat desfășurarea jocului.
Ne apropiem de startul meciurilor oficiale și cu miză importantă, așa că de acum ne pregătim și din punct de vedere mental pentru parcursul în campionat. Cât despre lot, nu au fost multe modificări, dar sunt speranțe că mai pot veni doi jucători.”

Renan Sousa dos Santos (Brazilia, mijlocal central, 20 ani) a semnat cu CSM Ceahlăul până în vara anului 2027.

„De la echipă au plecat atacantul Robert Ciobanu (contract reziliat) și mijlocașul Cristian Gyulai (jucător revenit la clubul de care aparține, Sepsi Sfântu Gheorghe).

Este venit în probe atacantul James Amasihohu, iar pe lista de plecări mai sunt Eugenio Bracelli, Victoire Batantu, Rodrigo Lima.

Pentru a nu mai fi semne de întrebare asupra situațiilor acestora din urmă, anunțăm că nu este contract semnat cu James Amasihohu, iar cu ceilalți nu s-au semnat încă rezilierile.”, au precizat oficialii clubului Ceahlăul.În schimb, Ceahlăul va renunța la Robert Ciobanu, Cristian Ghiulai, Eugenio Bracelli, Rodrigo Lima și Renan dos Santos.

Distribuie

Din aceeși categorie

Anunț privind începerea proiectului cu titlul ”DIGITALIZAREA ACTIVITĂȚII FIRMEI GLOBAL RADIO SRL”

A fost inaugurat Mall Moldova, cel mai mare mall din afara Bucureștiului

GENERAȚIA VIITORULUI: FESTIVITATEA DE PREMIERE A OLIMPIADEI NAȚIONALE DE INFORMATICĂ 

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, s-a întâlnit cu directorii școlilor din Botoșani

Știri sugerate