VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Control al ISU Neamţ pe raza comunei Gârcina

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a executat, conform planificării, controlul de fond anual la obiective de pe raza comunei Gârcina.

Pe lângă instituțiile publice – școli, biserici, serviciul voluntar pentru situații de urgență, primărie și dispensar – au fost verificați, din punct de vedere al respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor și al protecției civile, mai mulți operatori economici.

În urma verificărilor, s-a dispus oprirea funcționării unei pensiuni, până la obținerea autorizației de securitate la incendiu, fiind aplicată și o amendă de 3.000 de lei.

ISU Neamț a precizat că „inexistența autorizației de securitate la incendiu nu conduce, în mod automat, la oprirea funcționării.

Acest lucru se face doar atunci când se încalcă grav securitatea la incendiu”.

Distribuie

Din aceeși categorie

„Educație pentru sănătate și echilibru” – eveniment dedicat elevilor, părinților și profesorilor din Iași

Simulare de Bacalaureat în județul Iași: mii de elevi susțin probele scrise din 23 martie

Spitalul Regional de Urgență Iași prinde contur: lucrări în desfășurare și planuri pentru conectarea la Autostrada A8

Programul de consiliere vocațională „MyWaY” revine la Suceava

Știri sugerate