Alexandru Muraru, noul președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activității SIE

Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a fost ales președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe (SIE).

Deputatul Alexandru Muraru își va asuma o serie de obiective în calitate de președinte al Comisiei parlamentare SIE. Acestea au bazele în constituționalitate, coerență, responsabilitate, dialog instituțional și transparență.

„Controlul civil parlamentar al SIE trebuie să fie mai prezent și mai activ atât în planul intern al Serviciului, dar și pentru a răspunde unei nevoi constituționale și publice. Cu toții trebuie să înțelegem ca suntem în slujba cetățenilor și percepția lor funcționează deseori ca un evaluator foarte important. Respectarea Constituției, a legilor și regulamentelor, respectul pentru bugetul public trebuie asumate ca obligație de către toți cei care sunt în serviciul SIE- conducere, ofițeri de operativ sau analiză, subofițeri, lucrători civili. Nu plecăm cu suspiciuni, cu acuzații sau cu prejudecăți, dar plecăm la drum cu dorința ca acest control să fie mai profund, mai coerent și mai sistematic.

Comisia SIE este astăzi în fața celui mai mare test din ultimii ani, cu un război armat la granița noastră ce durează de patru ani și cu un război hibrid purtat de Federația Rusă împotriva noastră, a statelor europene și nu numai. De aceea este necesar să punem accent pe protejarea intereselor constituționale, a dialogului instituțional și responsabilitatea față de valorile democratice pe care s-a construit România modernă de astăzi.” a declarat Alexandru Muraru într-un comunicat de presă transmis de PNL Iași.

Din comisia parlamentară specială pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe fac parte Alexandru Muraru (deputat PNL), în funcția de președinte, Felix Stroe (senator PSD) în funcția de vicepreședinte, Mihai Fifor (deputat PSD) în funcția de secretar, iar Mircia Chelaru (senator AUR), Sorin Gheorghe Șipoș (senator PSD), Anamaria Gavrilă (deputat POT), Lorand Turos (senator UDMR) ca membri.

Anterior, Alexandru Muraru a fost membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Acesta a participat activ la îmbunătățirea legislației și a relațiilor instituționale care țin de domeniul Informațiilor. De asemenea, deputatul Alexandru Muraru a fost membru în Comisia pentru afaceri europene și membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Statul Israel. În mandatul anterior de deputat, Alexandru Muraru a avut întrevederi cu oficialități de stat din SUA și Europa, promovând interesele României și căutând soluții pentru atragerea investitorilor străini în țara noastră, cu precădere în domeniul tehnologic și energetic.

SIE este instituție specializată în domeniul informațiilor externe privind siguranța națională, apărarea României și a intereselor sale. SIE are ca obiective culegerea de informații relevante pentru securitatea națională a României, avertizarea timpurie asupra riscurilor și amenințărilor, precum și întocmirea de evaluări strategice ale mediului internațional de Securitate, respectiv desfășurarea de operațiuni pentru apărarea și promovarea intereselor României.

Ascultă și: https://vivafm.ro/podcast/2025/01/31/fata-in-fata-cu-alexandru-muraru-deputat-presedinte-pnl-iasi/

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/02/02/catalin-urtoi-nu-renunta-presedinte-ca/

Distribuie


Warning: Trying to access array offset on false in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/widget-base.php on line 223

Warning: Undefined array key -1 in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/controls-stack.php on line 695

Din aceeși categorie

Proiecte majore pentru Botoșani, finanțate din bugetul național

Cupa României la volei, în Sala Polivalentă din Piatra Neamț

Acțiune pentru identificarea persoanelor fără adăpost din Piatra Neamţ

Peste 3.800 de suceveni afectaţi de infecții acute respiratorii și pneumonii

Știri sugerate