VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Gripa reduce programul vizitelor la Spitalul județean Botoșani. Noi măsuri pentru aparținători

Numărul îmbolnăvirilor cu gripă la nivelul județului a ajuns la 30 de cazuri pe zi. În intervalul 20-26 ianuarie, peste 200 de botoşăneni au fost diagnosticaţi cu gripă. 

Din acest motiv, începând de vineri, 31 ianuarie 2025, accesul aparţinătorilor în incinta Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani este parțial restricţionat.

Conducerea unității medicale a decis limitarea numărului de vizitatori la nivelul tuturor secţiilor, atât a numărului cât şi a orelor de vizită pentru fiecare pacient.

Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani:

 Pe secțiile cu risc crescut,  cum este ATI, accesul vizitatorilor este permis între orele 15-16, iar durata vizitei va fi de maxim 10 minute.

În funcție de contextul epidemiologic, șefii de sectie vor lua măsurile adecvate în vederea prevenirii și limitării îmbolnăvirilor prin gripă și alte infecții respiratorii.

 De asemenea, se va face triajul epidemiologic al aparținătorilor, iar accesul celor cu simptomatologie respiratorie este total interzis.

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitoarea Ana Blandiana, onorată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu titlul de Doctor Honoris Causa

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Știri sugerate