VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Vernisajul expoziției de fotografie „Obiceiuri și tradiții de iarnă”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a organizat vernisajul expoziției de fotografie „Obiceiuri și tradiții de iarnă”. Ediția I a avut loc pe data de 29 ianuarie 2025, începând cu ora 12:00, în holul Casei Văsescu din Botoșani.

Curatoriată de Gheorghiu Theodora, Consultant Artistic al Compartimentului Arte Vizuale și prezentată de Liviu Șoptelea, expoziția a reunit lucrări impresionante care surprind esența tradițiilor de iarnă, precum colindatul, jocurile cu măști și obiceiurile de Anul Nou (căiuții, capra, ursul). Prin intermediul artei fotografice, evenimentul a oferit publicului prilejul de a redescoperi autenticitatea și simbolistica acestor obiceiuri, păstrate de-a lungul generațiilor.

   Expoziția poate fi vizitată în perioada 29 ianuarie – 3 martie 2025, aducând în prim-plan lucrările selectate ale unor fotografi talentați, care au imortalizat cu pasiune frumusețea patrimoniului cultural imaterial românesc.

Expozanții sunt: Ababei Florin, Adrian Gârneață,, Cristian Halit, Cristina Luchian, Gorgan Cosmin, Ionuț Iosub, Luchian Niculae, Luchian Răzvan-Andrei, Mocrei Dănuț, Vărvăruc Emanuel și Sorin Ivasciuc.

  Toți participanții au fost recompensați cu diplome de participare, iar lucrările expuse vor rămâne în patrimoniul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, contribuind astfel la promovarea și conservarea valorilor culturale locale.

Vă invităm să vizitați expoziția și să descoperiți, prin imagini, farmecul autentic al obiceiurilor de iarnă românești!

Distribuie

Din aceeși categorie

O nouă întâlnire a Cercului de lectură pentru adulți

Doar 47 de comune din judeţ dispun de sisteme centralizate de apă cu autorizație sanitară de funcționare

Şoldan: „Varianta de ocolire sud-est a Sucevei prinde contur”

Emily Burghelea lansează EmilyFit – aplicația care transformă vulnerabilitatea în putere și rutina zilnică într-un ritual de wellbeing

Știri sugerate