VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Organigrama CJ Neamţ, analizată în vederea eficientizării

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, a anunțat demararea unui amplu proces de analiză a organigramei instituției, în vederea reducerii cu 30 % a numărului de posturi existente.

El a precizat că măsura are ca scop modernizarea și eficientizarea aparatului administrativ județean.

„Vreau să subliniez că această măsură nu este una populistă sau de austeritate, ci vizează modernizarea și eficientizarea aparatului administrativ.
Într-o eră a digitalizării și a inteligenței artificiale, nu mai putem funcționa pe baza unui sistem depășit” a declarat Harpa.

Președintele Consiliului Județean Neamț a adăugat că propunerea unei noi organigrame optimizate va fi prezentată consilierilor județeni într-un termen rezonabil.

Distribuie

Din aceeși categorie

Pompierii din Iași au gestionat 67 de intervenții într-o singură zi

Dr. Cătălina Ionescu, noul director interimar al Spitalului de Copii Iași

AUDIO – 373 de candidați vor susţine examenul de definitivare în învățământul preuniversitar sucevean

Concurs de pescuit adresat copiilor cu vârste cuprinsă între 10 și 16 ani

Știri sugerate