VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Trenul Unirii va circula pe 24 ianuarie

CFR Călători va numi simbolic „Trenul Unirii” trenurile cu traseul Iași – București și retur.

„Vineri, 24 ianuarie 2025, angajații feroviari din toată țara, alături de toți românii, sărbătoresc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român” a transmis CFR Călători.

Vagoanele vor purta principalelor personalități ale vremii, după cum urmează: la clasa a II-a, Moș Ion Roată, Vasile Alecsandri și Mihai Kogălniceanu, iar clasa I, Alexandru Ioan Cuza.

„Acesta va putea fi întâmpinat de localnici în stațiile: Ploiești Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iași”, precizează compania.

Astfel, „Trenul Unirii” va pleca din București Gara de Nord la ora 6:51 și va fi remorcat de o locomotivă vopsită în culorile steagului național.Totodată, de Ziua Unirii Principatelor Române, trenul IR 1661 „Trenul Unirii” va avea avea o staționare suplimentară de aproximativ 15 minute în stațiile Bârlad și Vaslui.

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/01/20/manifestarile-de-24-ianuarie/

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/01/20/bugetul-municipiului-iasi-pe-anul-2025/

Sursa Foto: România Liberă

Distribuie

Din aceeși categorie

„Vacanța (Re)creativă” revine la Iași. Cursuri gratuite pentru copii, în perioada 13 iulie – 28 august

Județul Suceava – locul 4 pe țară după rata de promovare la evaluarea naţională

Vara aduce primele salarii pentru tinerii din Iași. Sute de joburi disponibile pentru elevi și studenți

7 seri de concerte și recitaluri, în cadrul Festivalului Internațional „Vacanțe muzicale”

Știri sugerate