VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Primăriile trebuie să asigure colectarea separată pentru deşeuri textile

Garda de Mediu Suceava atrage atenţia Primăriilor că, din această lună, au obligaţia să asigure colectarea separată şi pentru textile din deşeurile locale.

Încălcarea acestei prevederi constituie contravenţie si se sancţionează cu amendă între 20.000 și 45.000 de lei.

Toți producătorii și deținătorii de deșeuri din România au obligația legală de a colecta separat deșeurile textile, conform legislației privind regimul deșeurilor.

Pentru a reduce poluarea și a îmbunătăți reciclarea, autoritățile locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară trebuie să implementeze sisteme dedicate colectării deșeurilor textile din deșeurile municipale.

Cetățenii, la rândul lor, vor avea obligația să depună deșeurile textile separat, în spațiile special amenajate și să evite amestecarea acestora cu alte deșeuri.

Autoritățile publice trebuie să stabilească dacă gestionarea acestor deşeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale.

Distribuie

Din aceeși categorie

„Universitatea fără bariere”, eveniment la USV cu privire la incluziunea studenților și angajaților cu dizabilități

Lansarea volumului „Agapia și Văratec. Cele două sate mănăstirești ale României”, la Muzeul de Artă Piatra Neamț

,,Familia domnitoare Ghica din Moldova” la Palatul Braunstein

Moldova Open Chess Classic a ajuns la ediția a IV-a

Știri sugerate