CARTEA DE POEZIE: Stări, fapte, mizanscene

În poezia Irinei Nechit impresionează, de fiecare dată, modalitatea de transpunere a faptului cotidian în emoție. Altfel zis, poezia-reportaj este supusă unei acțiuni de subiectivizare (sau de personalizare a evenimentului prin relevarea anxietăților, frustrărilor, regretelor pe care le provoacă), pentru a dezvălui drame colective și personale.

Această caracteristică este remarcată de Al. Cistelecan pe coperta a patra a volumului „Maria și arma”, apărut recent la Editura Prut: „Poetica ei se bizuie esențial pe notații – și e aceeași de-a lungul volumelor –, dar notațiile ei sunt năpădite de afecte și joacă în zariștea imaginativului, a conotativului, nu a denotativului”. Însăși autoarea, într-un interviu acordat Nataliei Pîntea pentru revista „Timpul”, își definește poetica în consens cu constatarea criticului: „Da, m-am ferit de incantații și exaltări, dar poeticul e prezent, oricum. Nu am cum să-l evit. Nu m-am limitat la consemnarea unor întâmplări, la reflectarea neutră a realului, ci am prelucrat materialul factologic, am extras situații acute, stări tensionate, am pus în evidență emoția, vulnerabilitățile, zbaterile ființei umane în efortul de a supraviețui”.

Plină de tensiune, liric-evocativă în unele texte și satiric-descriptivă în altele, cartea „Maria și arma” are structura unei drame, fiind alcătuită din patru părți, numerotate asemenea actelor dintr-o piesă – „I. Cine ajunge primul”, „II. Maria și arma”, „III. O umbră pe covorul roșu”, „IV. Înainte de noul război”) – și înrămate de un prolog („De ce nu purtăm pălării”) și un epilog („Fără contur”). Poemele, la rândul lor, sunt construite ca scenele unei piese, cu un personaj surprins în diverse situații de viață și mizanscene care determină, completează sau sugerează stări și emoții. Cel mai convingător în ce privește valorificarea unui discurs ce aduce împreună poezia și teatrul este poemul „Reportaj cu oameni din cultură” (cred că e și unul dintre cele mai bune texte din carte). Faptul biografic declanșează fluxul de frământări ale personajului poematic: „nu am vrut să întârzii,/ îmi vine să intru în pământ de rușine,/ peste prietena mea cade pământul împins cu lopețile,/ trebuia să vin mai devreme /…/ am vrut s-o văd,/ să-mi iau rămas-bun,/ i-am adus trandafiri proaspeți, catifelați,/ cu stropi de apă între petale,/ am vrut să pun trandafirii în sicriu/ pe pieptul ei/ sau la căpătâi,/ aș fi bolmojit ceva,/ i-aș fi atins mâneca,/ știu cum arată cei răpuși de cancer,/ dar aș fi suportat,/ nu mi s-ar fi oprit inima chiar acolo,/ în Cimitirul Central”.

Limbajul denotativ funcționează perfect în construirea emoției, care se arată tot mai intensă tocmai datorită notației. Prin înregistrarea reportericească a detaliilor (cu o miză foarte mare pe vizual), se creează (sau se reconstituie) o atmosferă halucinatorie, se anulează granița dintre luciditate și delir: „Mă aplec peste locul ei de veci,/ soarele îmi arde creștetul,/ vreau să aud o șoaptă sau o adiere,/ Doamne, dă-mi un semn,/ trimite-mi un suflu de răcoare.// Crucea de fier s-a încălzit,/ țărâna-mi intră în adidași,/ albastre litere, deodată/ văd pe-o etichetă/ Om,/ e scris pe sticlă Om,/ o sticlă de doi litri/ aproape plină/ stă neclintită/ la umbra unui copăcel.// Sorbesc din apa răcoroasă,/ îi mulțumesc în sinea mea/ poetului ori prozatorului,/ regizorului ori actorului care-a uitat-o aici,/ pun sticla pe mormânt,/ bag trandafirii purpurii în ea,/ unul desigur mă înțeapă, cum să nu mă-nțepe,/ îmi ling zgârietura,/ lăsați-mă să plec, voi, trandafiri”.

„Maria și arma” este o carte în care prevalează dramaticul, fie acesta o consecință a social-politicului, fie un dat existențial determinat de conștiința acută a sfârșitului. Revoluțiile (eșuate sau furate), pandemia, războiul sunt factori care acutizează neliniști și, în același timp, aduc decepții: „Oameni nevăzuți clădeau repede un sistem nou/ după destrămarea celui vechi,/ parcă era revoluție,/ parcă nu era,/ pereții apartamentului tot mai reci,/ divanul tot mai hrentuit,/ etajera o lipisem cu scotch,/ tot mai multe vechituri se grămădeau la balcon” („Balcon”); „Se sfărâmaseră comitetul central,/ sovietul suprem,/ sovietele sătești și sovietele orășenești,/ apărură multe partide /…/ viitorul era în ceață,/ așa e și acum” („Ceață”). Nucleul poetic al aproape fiecărui text (cu structuri ce presupun mișcarea dinspre fundalul social-politic spre stări individuale) poate fi localizat la intersecția dintre eveniment, evocat cu procedeele poeziei-reportaj, și trăire, sugerată prin gesturi și reacții ale personajului poematic – toate fiind prinse în mizanscene dinamice: „Revoluția, uite revoluția,/ urcăm scările de marmură,/ studenții iau cu asalt clădirea,/ sparg geamurile de la etajul unu,/ mai sus pietrele nu ajung,/ mai sus nici nu are voie să pătrundă gloata /…/ Deodată mâna mea dreaptă/ bâjbâie pe jos, apucă o piatră colțuroasă,/ cealaltă mână ridică, tremurând, o foaie albă/ mânjită cu sânge proaspăt,/ sânge tânăr,/ vărsat în zi de primăvară,// o piatră și o foaie pătată de sânge/ am luat ca amintire/ sau ca dovadă că am fost aici,/ în zi istorică/ ce mirosea a libertate,/ a șaptea zi/ dintr-un aprilie uitat” („Pietre în aprilie”). Intensitatea emoțiilor este sugerată prin intermediul gradațiilor ascendente și repetițiilor, iar datorită acestora se produce și trecerea din planul denotativului în cel al conotativului: „vine vine covidul să-ți sfâșie plămânii/ dacă îți intră în gură mori/ dacă îți intră prin nas mori/ dacă îți intră prin ochi mori /…/ îmi curge nasul am dureri în gât și oasele se încovoaie/ sub greutatea fricii,/ tai o lămâie/ miroase a lămâie/ deschid dulapul/ miroase a dulap/ ridic paharul în care-am pus narcise/ miroase a narcise/ aprind o candelă/ miroase-a Dumnezeu” („Mirosuri”).

Deși face referiri la evenimente istorice sau fenomene sociale concrete, Irina Nechit nu scrie neapărat o poezie militantă, și nu aderă în mod manifest la ideologii. Ea își sugerează atitudinile prin același tip de discurs bazat pe notație, ca în poemul „Burka”, o adevărată pledoarie pentru emanciparea femeilor, realizată prin empatizare și apropriere a suferinței altora („Dar mai am eu umbră/ după ce îmi pun burka pe cap?/ Mai sunt eu aici/ ori sunt dincolo,/ ori nu mai sunt nicăieri?/ talibanul își întinde brațul/ peste țări aride,/ peste munți înzăpeziți și văi roditoare,/ aruncă peste noi milioane de burci/ și nu mai vedem soarele,/ nu mai avem ochi,/ doar niște găuri goale în întuneric”), sau, mai rar, prin-tr-un limbaj intens metaforizat, ca în „Arșice”, un poem alegoric cu mesaj antirăzboinic („Aruncate în sus/ păstrând căldura mâinii/ unul prins din zbor/ celelalte pe pământul neted/ adunate și iarăși aruncate în sus/ oase de miel/ urmărite de ochii celor ce așteaptă să ieși din joc/ nerăbdători să-ți ia locul /…/ vei aduna cinci arșice/ le vei da copilului/ să se joace în praf/ apoi căpcăunii/ pun la cale o operație militară specială/ ne invadează dis-de-dimineață/ desfac scheletele noastre/ ne sug oasele/ le aruncă în sus”). Astfel, Irina Nechit relevă probleme majore ale umanității și, în același timp, cum scria Gheorghe Grigurcu, „dă glas dramatismului inaparent al existenței de toate zilele”.

La fel ca „Masa de sărbătoare”, volum apărut în 2020 la Editura Cartea Românească, „Maria și arma” cuprinde, în mare parte, poeme (unele fiind reluate din volumul interior) despre trecere (despre marea trecere). Aici însă miza pe vizual pare să fie mult mai pronunțată. Pentru a evoca persoanele dragi trecute dincolo sau pentru a accentua ideea generală de trecere ireversibilă, Irina Nechit descrie spații care poartă însemnele risipirii, ale pustiirii și uitării: „eram aici când a căzut tavanul,/ vom fi aici când se vor prăbuși pereții” („Tavanul”); „mierea curgea de pe casă/ mierea sălbatică/ se prelingea peste un geam mic/ prin care te uitai și nu mai vedeai pe nimeni înăuntru/ nici în odaie, nici în tindă, nici după cuptor nu era nimeni/ oamenii și umbrele lor au plecat” („Miere sălbatică”); „sub crivatul șubred/ găsim o cutie cu gulere croșetate/ gulere care se descompun” („Maria și arma”). Lirismul devine mult mai intens în astfel de texte. Relatarea epicizată a faptelor este înlocuită de confesiunea premonitorie („în fiecare zi mă mint,/ chiar prin somn mă mint că asta e plapuma mea,/ de fapt undeva mă așteaptă/ una pufoasă și caldă,/ neagră și adevărată,/ sub ea voi visa fără întrerupere/ vise care tremură de nerăbdare/ să le visez”, „O iau în brațe”), iar amintirile se organizează ca într-un tablou impresionist care capturează mai curând trăiri decât forme („azi mâncăm în perdeaua forestieră/ numai noi/ patru suflete /…/ cât de repede s-a terminat vara,/ se miră mama și tata,/ cele două fetițe ale lor știu că mai albastru decât azi/ cerul nu va mai fi niciodată,/ azi începem să ne luăm rămas-bun,/ începem să ne despărțim,/ își spun în gând mama, tata și cele două surori,/ nu putem rămâne prea mult timp împreună,/ o să ne sufle vântul de pe iarba asta/ o să ne sufle vântul/ unul câte unul/ de pe fața pământului”, „Picnic”). Sunt poeme despre „suflete plecate & case părăsite trecute acum în cuvinte, și abia astfel salvate” (Emilian Galaicu-Păun), dar și despre cei care își așteaptă, cu freamăt senin, plecarea.

Revoltată și neîmpăcată uneori, nostalgică și discret confesivă (având și „o dicțiune melancolizată până la rană”, ar zice Al. Cistelecan) alteori, plastică și sensibilizantă de fiecare dată, poezia din „Maria și arma” este profund dramatică. Irina Nechit scrie, de fapt, o carte despre fragilitate, iar ideea despre precaritatea idealurilor, a relațiilor, a existenței umane în general se insinuează în toate poemele. Scris cu multă implicare afectivă și cuprinzând fețe și fețe ale acestei lumi, de la cotidianul brut la relația cu transcendența, volumul „Maria și arma” este una dintre cele mai bune cărți ale anului 2024 și aduce o adevărată bucurie estetică pentru cititori.

Lucia Țurcanu,

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Distribuie


Warning: Trying to access array offset on false in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/widget-base.php on line 223

Warning: Undefined array key -1 in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/controls-stack.php on line 695

Din aceeși categorie

Grădina de Vară a Teatrului Mihai Eminescu și scuarul din Piața Revoluției intră în reabilitare!

Finanțare europeană și unitate politică pentru dezvoltare în „Țara de Sus”

Școala 7 a fost modernizată

Îngheț total pe mai multe cursuri de apă din județ

Știri sugerate