Guvernul a adoptat, joi, 12 decembrie, o Ordonanță de Urgență privind declararea obiectivului de investiţii ,,Amenajarea complexă Vârfu Câmpului pe râul Siret, judeţele Suceava şi Botoşani”, drept proiect major de importanţă naţională în domeniul gospodăririi apelor, precum şi instituirea unei derogări.
Prin această ordonanță, vor fi reluate lucrările de construcție a acestui obiectiv de mare importanță națională, pentru a consolida infrastructura de apărare împotriva inundațiilor din județele Suceava și Botoșani.
Este vorba despre construcția unui baraj și a unui sistem de transfer al apei din râul Siret în râul Jijia. Lucrările la această amenajare au fost începute în anul 1987, însă în acest timp amplasamentul lucrării pe care se află proiectul a fost declarat arie protejată, fiind imposibilă obținerea acordului de mediu. Finalizarea acestei lucrări, care presupune realizarea unei acumulări cu un volum total de 17 milioane de metri cubi va putea să furnizeze fluxul de apă potabilă localităților riverane din Botoșani și Suceava și va ajuta la prevenirea inundațiilor.
Finalizarea acestui proiect este condiționată de obținerea acordului de mediu, însă unele lucrări implică ocuparea unor terenuri aflate în arii naturale protejate, ceea ce împiedică obținerea acestui acord conform legislației actuale. În acest sens, ordonanța prevede o derogare de la reglementările Ordonanței de Urgență nr. 57/2007 privind protecția ariilor naturale protejate și scoaterea din circuitul agricol și silvic a terenurilor necesare pentru a permite derularea lucrărilor de gospodărire a apelor în aceste zone.
Proiectul a fost realizat într-un stadiu avansat până în 1993, când, din cauza lipsei fondurilor, s-a decis să fie executat etapizat, conform unui aviz emis de Ministerul Mediului. În 1994, Guvernul a aprobat sistarea lucrărilor cu conservarea obiectivului, iar în 1996, s-a aprobat reluarea acestora, cu reconsiderarea parametrilor de funcționare.