VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Ziua Națională, marcată şi la Suceava

Ziua Națională a fost marcată ieri la Suceava printr-un ceremonial militar la Monumentul Bucovina Înaripată.

În prezența câtorva mii de persoane, evenimentul a fost organizat de Garnizoana Suceava în colaborare cu Batalionul Vânători de Munte Vatra Dornei, Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Inspectoratele de Jandarmi și pentru Situații de Urgență Suceava, Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni și Primăria Suceava.

Președintele Consiliului Județean Suceava, GHEORGHE ȘOLDAN, a accentuat importanța istorică a Zilei Naționale, evidențiind “provocările actuale pe care românii trebuie să le depășească”.

 

La rândul său, primarul municipiului Suceava, VASILE RÎMBU, a scos în evidență faptul că Ziua Națională “poartă în ea toate idealurile acestui popor”.

 

Ceremonialul de Ziua Națională de la Suceava s-a încheiat cu defilarea detașamentelor de onoare.

Distribuie

Din aceeși categorie

Campanie de informare a cetățenilor cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor

Înșelăciuni prin intermediul anunțurilor de închiriere a cabanelor

Carduri de transport nenominale, disponibile pentru ieșeni

Festivalul Getodava are loc în acest final de săptămână la Schitul Duca

Știri sugerate