VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Continuă reabilitarea infrastructurii rutiere a municipiului Botoșani

Au fost finalizate procedurile de contractare a serviciilor de execuție lucrări iar strada Plopilor va intra în reabilitare și modernizare.
La licitația lansată în spațiul public au fost înregistrate 5 oferte iar societatea Conrec a fost desemnată câștigătoare, în baza criteriului aplicat „prețul cel mai mic”.
Constructorul va avea 12 luni la dispoziție pentru a închide șantierul al cărui obiectiv este creșterea calității vieții și siguranței cetățenilor.
Lucrările vizează:
– asfaltarea drumului în lungime totală de aproape 1 km
– amenajarea trotuarelor și acceselor proprietăți
– realizarea de colectoare pluviale și rigole de acostament
„Ne-am propus să avem în municipiul Botoșani o infrastructură modernă și sigură. Am demarat o amplă campanie de asfaltări în primul mandat și continuăm până ce vom îndeplini și acest obiectiv”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Valoarea contractului privind reabilitarea străzii Plopilor este de 1,7 milioane de lei.
În perioada următoare va intra în reparații și strada Aluniș, cu constructor contractat iar în procedură de licitație pentru execuție lucrări de modernizare este și Aleea Gheorghe Hasnaș, cele două străzi totalizând aproximativ 2,5 km.

Distribuie

Din aceeși categorie

🇮🇹 𝐕𝐢𝐬𝐮𝐚𝐥𝐢 𝐈𝐭𝐚𝐥𝐢𝐚𝐧𝐞 – 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐦𝐚𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞 𝐢𝐭𝐚𝐥𝐢𝐚𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚, 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐚 𝐈𝐈𝐈-𝐚, 𝐈𝐚𝐬̦𝐢, 𝟐𝟏-𝟐𝟐 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔

„Frații Codrului” – acțiune de împădurire dedicată naturii, educației și comunității

Cristești investește în energie verde

Opinii | Dark Web și fenomene grave pentru societate

Știri sugerate