VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Campanie de informare privind legislația în contextul electoral

Polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi au desfășurat activităţi informativ – preventive în zone intens circulate din municipiu, scopul fiind acela de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la importanța respectării cadrului legal în perioada premergătoare alegerilor, precum și pe tot parcursul zilelor de desfășurare a procesului electoral.

În perioada 4 noiembrie – 8 decembrie a.c., Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității desfășoară la nivel național „Campania de informare, prevenire și conștientizare a cetățenilor, privind legislația în contextul electoral România votează”.

Scopul campaniei urmărește creșterea gradului de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la importanța respectării cadrului legal în perioada premergătoare alegerilor, precum și pe tot parcursul zilelor de desfășurare a procesului electoral.

Polițiștii ieşeni informează că fapta de a oferi sau a da bani, bunuri sau alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat, constituie infracţiunea de coruperea alegătorilor, fapta fiind prevăzută de art. 386 Cod Penal și fiind pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Aparat de radiologie digital mobil, achiziționat de Consiliul Județean Suceava pentru Spitalul Județean

Campanie de colectare a brazilor utilizaţi de Crăciun, în Piatra Neamț

Finanțare europeană pentru construcția unei grădinițe în satul Stânca

Pe toate drumurile județene se circulă în condiții de iarnă

Știri sugerate