VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

O poartă de intrare în județul Suceava va fi refăcută

În urma reviziei efectuate pe Drumul Național 2, Secția Drumuri Naționale Suceava a observat deteriorări la poarta de intrare în județ de la Drăgușeni, care prezentau un real pericol pentru siguranța circulației.

În regim de urgență, la fața locului s-a deplasat o comisie alcătuită din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției Rutiere și Consiliului Județean, care a decis demontarea consolei.

În timpul lucrărilor, aproximativ o oră și jumătate, traficul rutier a fost întrerupt total.

Președintele Consiliului Județean Suceava, GHEORGHE FLUTUR, a precizat că deteriorările au fost provocate de vântul puternic înregistrat în ultimele săptămâni.

El a adăugat că două prezoane de la unul dintre pilonii porții au fost rupte, iar stâlpul s-a înclinat.

În prezent, grinda transversală pe care scrie Județul Suceava și mesajul „Hai în Bucovina!” a fost demontată și depozitată lateral.

În zilele următoare, vor fi demarate procedurile de intervenție și consolidare a stâlpilor de susținere.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/09/27/identitar-feminin-la-suceava-o-colectie-de-personaje-feminine-se-prezinta-prin-realitatea-augmentata/

Distribuie

Din aceeși categorie

Zile de tabără alături de polițiști

Festivalul „Serile Filmului Românesc”, la Iaşi

100 de profesori pregătiți să sprijine copiii cu cerințe educaționale speciale, cu implicarea Fundației Umanitare ASSIST

Admitere USV 2025: 21 iulie – ultima zi pentru înmatriculare

Știri sugerate