VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Proiect de combatere a excluziunii sociale în Iaşi

Municipiul Iași face parte din proiectul transnațional DIGI-INCLUSION, finanțat de Comisia Europeană prin Programul de Cooperare URBACT IV (2021 – 2027), al cărui obiectiv principal este combaterea excluziunii sociale prin reducerea decalajului digital în rândul cetățenilor.

Una din întâlnirile transnaționale din cadrul proiectului se va desfășura la Iași în perioada 24 – 25 septembrie 2024, în intervalul orar 9.00 – 17.00, la Cupola Palatului Braunstein.

La eveniment vor lua parte 24 de reprezentanți ai administrației publice locale, ai membrilor echipelor de implementare și ai grupurilor locale de acțiune din cele șapte țări europene partenere.

O parte importantă a întâlnirii este reprezentată de semnarea Declarației Drepturilor Digitale din cadrul proiectului, care va avea loc marți, 24 septembrie 2024, de la ora 11.00, de către reprezentanții partenerilor.

Proiectul urmărește combaterea excluziunii sociale prin reducerea decalajului digital prin activități de formare, mentorat, tutorat, realinierea resurselor actuale ale municipalităților pentru a stimula digitalizarea cetățenilor și formarea în domeniul securității digitale.

Bugetul proiectului este de aproximativ 412.000 de lei.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/09/23/tramvaiul-cafenea-va-circula-prin-iasi/

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Campanie de informare a cetățenilor cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor

Înșelăciuni prin intermediul anunțurilor de închiriere a cabanelor

Carduri de transport nenominale, disponibile pentru ieșeni

Festivalul Getodava are loc în acest final de săptămână la Schitul Duca

Știri sugerate