VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

„Noaptea Cercetătorilor Europeni” revine la Suceava

Noaptea Cercetătorilor Europeni” revine la Suceava vineri, 27 septembrie, între orele 16 – 22, pe platoul din fața Universității „Ștefan cel Mare” și la Observatorul Astronomic.

Evenimentul își propune să aducă știința mai aproape de societate și să crească interesul tinerilor pentru cercetare.

Cercetători mai mari sau mai mici vor prezenta publicului larg o parte din munca lor, prin intermediul unor experimente ştiinţifice și aparate, metode și tehnologii care au schimbat sau ne pot îmbunătăţi viaţa.

Publicul va avea la dispoziție Zona HandsOn – dedicată științei interactive, tehnologiei și experimentelor distractive, Zona Agora – care va propune ateliere pe teme din știință, tehnologie, inginerie, istorie, geografie, economie, inventică și Zona SciFun – care va oferi jocuri, competiții cu caracter sportiv, program artistic și un atelier de reciclare creativă a deșeurilor.

„Noaptea Cercetătorilor Europeni” va continua sâmbătă – 28 septembrie în Parcul Tehnologic Siret și la Liceul Tehnologic Solca.

Distribuie

Din aceeși categorie

Pianistul italian Emilio Aversano va susține, mâine, 12 martie, un concert la Piatra Neamț

Polițist nemțean, medaliat cu argint la Campionatul Național de Freestyle Kickboxing

Pompierii suceveni atrag atenția în legătură cu incendiile de vegetație uscată

Zilele Spitalului Clinic de Recuperare Iași 2026: peste 2.000 de profesioniști în sănătate se reunesc între 23 și 28 martie

Știri sugerate