Primarul Mihai Chirica a decis ca Primăria Municipiului Iași să organizeze o campanie umanitară în sprijinul victimelor inundațiilor catastrofale din ultimele zile, care au făcut victime și au lăsat fără case mii de familii, în special din județele Galați și Vaslui.
În ciuda eforturilor autorităților locale și centrale, pericolul continuă să fie major, în condițiile în care hidrologii au emis noi avertizări de cod portocaliu și roșu de inundații pentru mai multe râuri din județele Galați, Vaslui, Botoșani și Iași, iar o avertizare cod galben de ploi abundente este valabilă până astăzi, pentru județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Vaslui și Galați.
Începând de astăzi, Primăria Iași va amenaja 7 puncte de colectare a ajutoarelor inundațiilor (două în corturi și cinci în centrele de cartier).
Cele două corturi vor fi instalate în Piața Unirii, în stația Companiei de Transport Public Iaşi de lângă Palatul Braunstein şi în Podu Roș, în zona „1001 Articole” și vor funcționa în intervalul orar 9:00 – 17.00.
Centrele de cartier vor funcționa în intervalul orar 8:00 – 16:00 şi pot fi contactate astfel:
– Centrul de cartier Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, tel. 0232.253.160,
– Centrul de cartier Păcurari, șos. Păcurari nr. 34, tel. 0232.276.787,
– Centrul de cartier Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 2, tel. 0232.227.517,
– Centrul de cartier Frumoasa, bd. Poitiers, nr. 20 – 22, tel. 0232.223.031,
– Centrul de cartier Tătăraşi, str. Vasile Lupu, nr. 82, tel. 0232.277.310,
Municipalitatea face apel la ieșeni să doneze produse alimentare ambalate neperisabile, apă îmbuteliată, saltele, lenjerie de pat, pături, pilote, haine noi sau puțin uzate și curate.
Primarul Mihai Chirica face apel și la mediul de afaceri local să se alăture acestei campanii umanitare.
Colectarea și depozitarea produselor vor fi asigurate de Direcția de Asistență Socială, logistica și transportul de Servicii Publice SA și Salubris SA, iar paza și ordinea publică de Poliția Locală.
Primăria Municipiului Iași va asigura transportul ajutoarelor către zonele afectate.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/09/14/ploi-abundente-si-risc-de-inundatii-in-judetele-moldovei/
Iași