VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Şefii de promoţie ai unităţilor şcolare din Piatra Neamţ, premiaţi de Primărie

Cei 45 de şefi de promoţie ale unităţilor şcolare din municipiul Piatra Neamţ au fost premiaţi, luni, de conducerea Primăriei.

În cadrul Programului „Piatra-Neamț susține performanța în educație”, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț i-a recompensat pe șefii de promoție în cadrul unei festivități, cu un premiu în valoare de 3.000 de lei și o diplomă onorifică.

Festivitatea de anul acesta s-a desfășurat în amfiteatrul sediului Autonom.

Cei 45 de elevi de la 21 de unități de învățământ au fost desemnați șefi de promoție la finalul ciclurilor gimnazial și liceal.

Prin programul „Piatra Neamț susține performanța în educație”, începând din anul școlar 2021-2022, municipiul Piatra Neamț acordă granturi către unitățile de învățământ preuniversitar din Piatra Neamț ai căror elevi au obținut media generală 10 la examenul de Bacalaureat, media generală 10 la Evaluarea Națională, precum și tuturor elevilor din școlile și liceele din Piatra Neamț care au fost desemnați șefi de promoție.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/08/19/sensuri-giratorii-reinfiintare-in-piatra-neamt/

Distribuie

Din aceeși categorie

Gift-carduri furate și comenzi online ilegale: descinderi și rețineri în județul Iași

Evenimentul „Personalități nemțene cu remarcabile contribuții la dezvoltarea Grădinii Botanice din Iași, la 170 ani de la înființare”, la Biblioteca Județeană Neamț

Colegiul „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț, instituție de referință în derularea proiectelor europene

Prim-ministrul României a efectuat o vizită în campusul USV

Știri sugerate