VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Se redeschide Piața „Dacia” din Iași

Piața „Dacia” din Iași va fi redeschsă.

Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, SC EcoPiața SA, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, SC Servicii Publice SA, Asociația Producătorilor Locali – Produs în Iași și Academia Română – filiala Iași, organizează duminică, 21 iulie, evenimentul „Satul în bucate”, prin intermediul căruia se vine în sprijinul consumatorilor ieșeni, facilitând accesul exclusiv către produse și producători locali.

Această inițiativă își propune să aducă în atenția publicului pe cei ce trudesc pentru consumatori, prilej deosebit prin care producătorii locali pot împărtăși particularități din tainele muncii lor.

Producătorii locali care doresc să se implice în acest proiect sunt rugați să contacteze organizatorii la numărul de telefon 0232.255.958.

Participarea este gratuită și se adresează exclusiv producătorilor din județul Iași, aceștia având ocazia de a-și pune în valoare munca și de a pune direct pe mesele consumatorilor propriile produse.

 

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Check Art Festival revine la Palas Iași. Două zile de spectacole stradale, acrobații, marionete uriașe și show-uri cu foc

Au început lucrările de modernizare în Piața Unirii din Iași. Pavajul vechi este înlocuit, iar zona va fi complet reamenajată

ANM a emis cod galben și cod portocaliu de furtuni pentru mare parte din țară. Sunt anunțate ploi torențiale, vijelii și grindină

Cod galben de ploi și vijelii până vineri! Pericol de inundații pe Siret, Prut și Jijia!

Știri sugerate