VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Semafoare în trei intersecții din Podu Iloaiei

Veste bună pentru șoferii ieșeni și nu numai.

Coada de la Podu Iloaiei va lua sfârșit, întrucât în curând va începe montarea semafoarelor în trei intersecții din oraș.

Recent, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași (DRDP) a obținut avizul de la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) – Direcția Rutieră, pentru proiectul privind proiectarea și execuția sistemului de semaforizare din orașul Podu Iloaiei.

Astfel, în următoarea perioadă, în trei intersecții vor fi montate semafoare.

Amintim faptul că testarea sistemului provizoriu de semaforizare a fost efectuată în vara anului trecut, timp de trei zile, în perioada 14-17 iulie 2023, și a vizat principalele intersecții din oraș, precum strada Petru Rareș, strada Cuza Vodă și strada Traian, în zona primăriei, în proiect fiind inclusă și semaforizarea intersecției cu DJ 281, spre Erbiceni.

Potrivit avizului, semafoarele din cele trei intersecții vor fi corelate în sistem „undă verde”, ce urmează a fi prevăzut cu mod de funcționare „galben intermitent”, adică regim de avarie, în cazul unor defecțiuni ale echipamentelor de semaforizare.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/07/09/peste-1100-de-locuri-pentru-admiterea-la-usv-iasi/

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Vara astronomică începe la Iași. Observații ale Lunii pe Pietonalul Ștefan cel Mare înainte de solstițiu

Săptămână plină de evenimente culturale la Iași: teatru, muzică și expoziții

STRABAG va construi un parc fotovoltaic cu sistem de stocare la Aeroportul Iași. Investiția depășește 19,5 milioane de lei

ISU Iași avertizează: Pericol de înec în sezonul cald. Statistici îngrijorătoare în județ

Știri sugerate