VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Concurs regional de ecologie şi protecţia mediului, la Tîrgu Neamţ

Clubul Copiilor Târgu Neamţ, în parteneriat cu Parcul Național Vînători Neamț, Asociația Ecomil și Biblioteca Orășenească Tg.Neamț, organizează cea de-a XII-a ediţie a concursului regional de ecologie şi protecţia mediului „Codrule, codruțule”.

Participă peste 300 de cadre didactice și elevi de la școlile din județul Neamț și din alte județe, care sunt parteneri în proiectele derulate la nivel de unitate.

Elevii își prezintă lucrările la secțiunile creație literară, referate, film, fotografii, afișe și colaje.

Coordonatoarea proiectului, profesoara Dana Sauciuc, a precizat că acest concurs cu tradiţie are impact social asupra comunităţii, abordând problematica pădurii şi a protejării mediului înconjurător.

Ea a adăugat că, totodată, este atrasă atenţia asupra importanţei activităţilor de voluntariat derulate de elevi, în ceea ce priveşte protejarea naturii.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/07/01/dezinsectie-si-deratizare-in-piatra-neamt/

Distribuie

Din aceeși categorie

Abonații Nova Apaserv vor păti integral pierderile de apă de la scara blocului

Recomandările DSP pe timp de caniculă

Peste un kilometru de plase ilegale scoase de polițiștii de frontieră de pe râul Prut

Lansare proiect „INFOCONECT-pachet de activități pentru persoane fără/cu nivel scăzut de calificare”

Știri sugerate