VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va vizita județele Suceava, Botoșani și Iași

Duminică, 2 iunie, Secretarul General Adjunct al NATO va lansa, la Botoșani, cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român.”

Cu acest prilej, Mircea Geoană va participa la o conversație publică, moderată de jurnalistul Sorin Andronache, va susține o sesiune de autografe, iar, la final, va acorda declarații de presă.

Evenimentul se va desfășura, începând cu ora 17.00, în Sala de conferințe a Hotelului „Rapsodia” (str. Cuza Vodă, nr. 4).  Lansarea este organizată de Asociația Proiectul România 2030, Mișcarea România Renaște! și Editura Litera. Cu acest prilej, Mircea Geoană va participa la o conversație publică, moderată de jurnalistul Sorin Andronache, va susține o sesiune de autografe, iar, la final, va acorda declarații de presă.

Totodată, înaltul oficial se va afla la Suceava, unde se va întâlni cu reprezentanții fermierilor.

Luni, 3 iunie, înaltul oficial se va afla la Iași, pentru a participa, în calitate de invitat special, la dezbaterea „IAȘI – ROMÂNIA – EUROPA.  Prioritățile Moldovei pentru realizarea saltului istoric de dezvoltare și transformarea sa într-un hub economic și de inovare multiregională.”

Dezbaterea este organizată de Mișcarea „România Renaște!” și face parte din seria „Marea Dezbatere Națională”. Ea va avea loc, începând cu ora 10.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (str. Păcurari, nr. 4).

La finalul evenimentului, Mircea Geoană va susține o sesiune de autografe pentru cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO” și va acorda declarații de presă.

Ulterior, va avea o întâlnire cu oamenii de afaceri, la sediul Camerei de Comerț și Industrie – Iași, și va vizita Palas Campus, precum și sediul companiei „Amazon”.

Distribuie

Din aceeși categorie

AJPIS Botoșani a alimentat peste 29.000 de conturi pentru plata facturilor de energie pentru luna februarie

ISU Botoșani: Începe o nouă etapa de recrutare pentru Programul național „Salvator din Pasiune”

Comunicarea cu pacientul: detaliu ignorat sau pilon esențial al sistemului medical?

Iașul devine capitala medicinei de recuperare: peste 2.000 de specialiști la Zilele Spitalului Clinic de Recuperare

Știri sugerate