VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Reparații capitale pe podul Cerna din Iaşi

Pe data de 20 mai 2024, plenul Consiliului Local Iaşi se va reuni pentru a supune votului mai multe proiecte de hotărâre.

Printre acestea se numără și cel cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației tehnice pentru obiectivul „Reparații capitale pod Cerna”.

„Având în vedere starea generală a podului Cerna care este în exploatare din anul 1970, timp în care a suferit degradări importante la nivelul căii de rulare, a structurii de rezistență cât și la nivelul albiei și malurilor. Având în vedere creșterea traficului în intersecția dintre strada Cerna, strada Sarmisegetuza și bulevardul Alexandru cel Bun, a fost necesar întocmirea expertizei tehnice și căutarea unor soluții pentru fluidizarea traficului, reabilitarea și modernizarea podului”, se arată în proiectul de hotărâre.

Valoarea estimată a investiției, conform documentației tehnico-economice, este de 43 de milioane de lei lei, cu TVA, iar durata totală de execuție va fi de 14 luni.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/05/16/lucrari-de-asfaltare-in-municipiul-iasi/

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Moldova nu mai așteaptă să i se ofere oportunități. Începe să și le construiască singură

Iașul, plin de evenimente în weekend: The Color Run, Festivalul Șotron, târguri, spectacole și concerte

Doi pompieri ieșeni reprezintă România la GRIMPDAY 2026, una dintre cele mai dificile competiții de salvare din lume

Avertisment pentru ieșeni și apicultori: începe o nouă etapă a campaniei de dezinsecție în tot orașul

Știri sugerate