Covor asfaltic nou turnat pe drumul județean din Copălău

Cel mai afectat drum județean de nerespectarea limitelor de tonaj prevăzute de legislația în vigoare a fost reabilitat! După ce în toamnă a fost refăcută fundația drumului, ieri s-au finalizat lucrările de reabilitare prin turnarea de covor asfaltic pe DJ208H, în Copălău, pe sectorul cuprins între drumul național, Botoșani – Târgu Frumos, și ieșirea spre localitatea Cerbu.

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, vicepreședintele Dorin Birta, directorul DJDP, Cătălin Gheorghian, și consilierul județean Gabriel Galan, au inspectat lucrările efectuate pe drumul județean. „Continuăm refacerea infrastructurii rutiere a județului. Am promis că vom face drumuri bune și ne ținem de cuvânt. Lucrarea de la Copălău a fost prioritară în programul de lucrări stabilit la nivelul Consiliului Județean, pentru că acest sector de drum era grav afectat de transportatorii care nu respectă limitele de greutate. Vom continua cu realizarea de covoare asfaltice în toate zonele județului, pentru că ne dorim drumuri de calitate”, a declarat Doina Federovici, adăugând că la finalul mandatului său, județul Botoșani va avea „o rețea de drumuri județene net superioară anilor trecuți, comparabilă, din punct de vedere calitativ, cu cele din județele dezvoltate”.

În cadrul programului de întreținere pe timp de vară a drumurilor județene vor fi realizați zeci de kilometri de covoare asfaltice noi. „Prioritizăm cu mare atenție toate lucrările pe care le executăm pe drumurile județene, programarea execuției lor fiind stabilită astfel încât să se îndeplinească toate criteriile și cerințele tehnice, pentru ca la finalul execuției să rezulte drumuri care oferă siguranță pentru toți cei care le tranzitează. Vom acționa concomitent pe mai multe sectoare de drum județean”, a declarat Dorin Birta.

Constructorii au început lucrările de pregătire a sectorului Cișmea – intersecție Roma-Costești din DJ296.

 

Distribuie


Warning: Trying to access array offset on false in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/widget-base.php on line 223

Warning: Undefined array key -1 in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/controls-stack.php on line 695

Din aceeși categorie

Eveniment dedicat Zilei Internaționale a Fericirii, la Colegiul Economic Suceava

Lucrări de reabilitare pe str. Doamna Maria Voichița din Suceava

Festivalul SymphOpera, la Suceava și Vatra Dornei

Campanie de promovare a adopțiilor de câini fără stăpân, la Piatra Neamţ

Știri sugerate