VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Una din construcțiile ineficiente ale municipiului Botoșani va fi dărâmată

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a semnat contractul de achiziție a lucrărilor de demolare a construcției de pe Bulevardul Mihai Eminescu nr. 34 B, în vecinătatea punctului de lucru Nova Apaserv.
În valoare de 192.000 de lei, contractul are ca termen 120 de zile, din care 60 de zile pentru proiectare și 60 de zile pentru execuția lucrărilor de la data ordinului de începere.
Pe suprafața dezafectată va fi amenajată o parcare.
„Vom continua astfel modernizarea întregii zone a Parcului Mihai Eminescu. Amenajarea unei parcări completează proiectele de dezvoltare implementate”, a conchis primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
În parcul central, prin proiectul „Eminescu: o cultură, o rută în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți” a fost amenajat un traseu turistic – cultural, au fost reabilitate foișoarele iar pe strada Vârnav a fost realizată o zonă de recreere, cu pistă de alergare, bănci SMART, alei pietonale, cișmele și fântână arteziană.

Distribuie

Din aceeși categorie

Abonații Nova Apaserv vor păti integral pierderile de apă de la scara blocului

Recomandările DSP pe timp de caniculă

Peste un kilometru de plase ilegale scoase de polițiștii de frontieră de pe râul Prut

Lansare proiect „INFOCONECT-pachet de activități pentru persoane fără/cu nivel scăzut de calificare”

Știri sugerate