VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Sesiune de formare a directorilor din învățământul preuniversitar, zona Rădăuți

Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi a fost luni gazda sesiunii de formare a directorilor unităților de învățământ preuniversitar din zona Rădăuți, având ca tematică aplicarea procedurii privind gestionarea cazurilor de violență din unitățile de învățământ.

Activitatea de formare a fost organizată de ISJ Suceava, în colaborare cu CJRAE, DGASPC și IPJ, instituții partenere în activitățile de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar.

Doamna inspector școlar pentru educație formală, Tatiana Vîntur, din partea ISJ, a prezentat aspecte referitoare la reperele legislative care reglementează domeniul violenței școlare.

Doamna prof. consilier școlar Narcisa Gabriela Popa – coordonator CJAP – CJRAE Suceava, care a prezentat diferitele situații de violență prevăzute în „Procedura managementului cazurilor de violență și implicarea profesorilor consilieri școlari”, a subliniat importanța comunicării între instituțiilor implicate în legătură cu abuzul asupra copilului în afara mediului școlar.

Doamna Mihaela Abageru, expert superior – Serviciu Intervenție în Regim de Urgență în domeniul asistenței sociale, din partea DGASPC, a vorbit despre felul în care colaboreaza instituția pe care a reprezentat-o cu mediul școlar.

Doamna comisar Marioara Niga, din partea IPJ, Biroul de Siguranță școlară, a prezentat cadrul legal de incriminare a faptelor de violență și obligațiile, posibilitățile și limitele legale de acțiune ce revin autorităților școlare și celorlalte autorități ale statului cu atribuții în cazurile de violență.

Sesiunea a fost organizată de echipa managerială a colegiului, reprezentată de director, prof. Adrian-Nicolae Puiu, și director adjunct, prof. Luminița-Mirela Lăzărescu.

 

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/03/26/balada-doamnelor-de-azi-o-dezbatere-pe-tema-femeii-moderne/

Distribuie

Din aceeși categorie

Pregătiri pentru acordarea primului ajutor la Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva

Mobilitatea urbană, pe masa Consiliului Județean Iași

Angajați din Botoșani formați profesional prin AJOFM și Camera de Comerț

Începe Festivalul APOLODOR. Ce trebuie să știți?

Știri sugerate