Hidroelectrica a finalizat lucrarea de la Hidrocentrala Costişa

Hidroelectrica a finalizat lucrările pentru hidroagregatul nr. 1 de la Centrala Costişa, „un pas important în dezvoltarea şi consolidarea infrastructurii hidroelectrice”.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, valoarea acestei lucrări a fost de 6 milioane de lei, iar realizarea proiectului a fost posibilă datorită colaborării dintre Hidroelectrica şi echipa tehnică de la Hidroserv.

„Hidroelectrica doreşte să transmită sincere mulţumiri conducerii sucursalei, reprezentată de managerul Vasile Stahie, pentru eforturile susţinute şi abordarea strategică în gestionarea proiectului. De asemenea, recunoaştem contribuţia deosebită a specialiştilor de la Hidroserv, care au realizat inclusiv automatizarea hidroagregatului, aducând inovaţie şi eficienţă în operaţiunile noastre”, a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.

Proiectul a fost realizat în decurs de 5 luni, iar lucrarea va permite centralei să funcţioneze la capacitate maximă înainte de evenimentele de viitură.

Centrala Costişa face parte din „salba de lumină a Bistriţei”, un ansamblu de 9 hidrocentrale aflate pe sectorul Piatra Neamţ – Bacău: Vânători (14 MW), Roznov (14 MW) unde, funcţionează şi astăzi prima turbină de fabricaţie românească, Zăneşti (14 MW), Costişa (14 MW), Buhuşi (11 MW), Racova (23 MW), Gârleni (23 MW), Lilieci (23 MW) şi Bacău (30 MW).

Toate aceste centrale sunt echipate cu turbine Kaplan, cele mai moderne la nivel mondial.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/03/11/lucrari-de-igienizare-si-plantari-de-arbori-in-piatra-neamt/

 

 

Distribuie


Warning: Trying to access array offset on false in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/widget-base.php on line 223

Warning: Undefined array key -1 in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/controls-stack.php on line 695

Din aceeși categorie

Ieșenii pot închiria vehiculele CTP pentru evenimente

Numărul cazurilor de infecții respiratorii, în creștere

Zi neagră pentru fotbalul ieșean. Vasile Simionaș, legenda Politehnicii, s-a stins din viață

Botoșăneanca Simona Radiș a fost desemnată Sportiva Anului 2024

Știri sugerate