VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Finanțare PNRR pentru modernizarea sistemului informatic de la Spitalul Județean

Sistemul informatic de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani va fi modernizat printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul, în valoare de peste 3,8 milioane de lei, a fost depus printre primele din țară în cadrul apelului destinat spitalelor ce sunt în subordinea autorităților locale.

„De prea multe ori am auzit că «nu se poate», «nu avem nevoie» sau «merge și așa» atunci când venea vorba de digitalizarea și modernizarea sistemului sanitar. Totuși, atunci când este voință și determinare se pot face proiecte care să schimbe în bine Spitalul Județean. Un astfel de proiect este și cel admis la finanțare prin PNRR de către Ministerul Sănătății prin care se urmărește crearea unui mediu electronic de lucru eficient la nivelul celei mai mari unități sanitare din județ”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, felicitând echipa de proiect de la Spitalul Județean.

Prin implementarea acestui proiect, personalul sanitar va putea accesa și gestiona informațiile despre pacienți rapid și eficient, va putea urmări istoricul medical al acestora și stabili cea mai bună conduită medicamentoasă pentru sporirea șanselor de vindecare. Totodată, Spitalul Județean va beneficia de un sistem de monitorizare și control al stocurilor de medicamente și consumabile.

Prin noul proiect se va finanța proiectarea și realizarea unei rețele cablate de date în toate secțiile medicale, pavilionul Administrativ, baza de tratament și fizioterapie, CT, bucătărie, birourile Oficiului de informatică. Vechea rețea a Spitalului va fi înlocuită cu una modernă care utilizează echipamente de ultimă generație. „Ne-am angajat că vom dezvolta sistemul sanitar. Administrativ, facem tot ceea ce ne stă în puteri pentru a asigura o bază materială optimă, astfel încât cadrele medicale să le poată oferi cele mai bune servicii botoșănenilor care se prezintă la Spitalul Județean. Aceștia nu o fac de plăcere, ci pentru că au nevoie de asistență medicală. Împreună, fiecare pe linia lui de competență, trebuie să ne facem cât mai bine datoria, pentru că toți suntem în slujba cetățenilor”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Distribuie

Din aceeși categorie

Agenda cinematografică a Cinema Ateneu Iași pentru intervalul 8–15 aprilie 2026

Delgaz și ApaVital, în topul sancțiunilor pentru refacerea defectuoasă a străzilor din Iași

RBL MOLDOVA | TINERII ÎN ARENĂ 2026

AUDIO – Directorul TPL Suceava: „Introducerea sensului unic pe bulevardele 1 Mai și George Enescu va contribui la fluidizarea vizibilă a traficului rutier”

Știri sugerate