VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Cel mai modern complex sportiv din România, la Iaşi

În ultima ședință de Guvern au fost aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului Complex Sportiv Sala Polivalentă „Regina Maria”, proiect major pentru dimensiunea sportivă a Municipiului Iași și a întregii regiuni a Moldovei.

Hotărârea de Guvern a fost publicată deja în Monitorul Oficial.

Noul complex sportiv va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității de aproape 8 hectare aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență.

Sala, al cărei teren principal va avea dimensiunile de 60 metri x 30 de metri, va fi folosită în permanență ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.) și va avea o capacitate maximă de 9.623 de persoane.

Sala va avea multiple facilități de servire pentru public, spații comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc.

Lângă clădirea principală va fi construită o sală de antrenament cu o arie construită de 1.832,60 de metri pătrați și cu o capacitate maximă de 110 persoane.

În cadrul complexului vor fi amenajate și terenuri sportive în aer liber cu o suprafață totală de 1.666 de metri pătrați.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/02/28/incepe-campania-iasul-nostru-curat/

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Adrian Șovea, 420 de km în 6 zile pentru copiii cu dizabilități

Firma suceveană DELUXE THERMO a organizat, în Italia, conferința „Locuința viitorului: eficiență energetică, confort și siguranță pentru o casă verde”

Opt localități din județul Suceava vor beneficia de fonduri pentru aducțiuni de gaze naturale

A fost atribuit contractul pentru reabilitarea liniei ferate Pașcani-Iași

Știri sugerate