VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Gala Excelenței în Educație, la Iaşi

Elevii olimpici ieșeni şi profesorii acestora vor fi fost premiaţi pe 16 februarie, în cadrul celei de-a X-a ediții a Galei Excelenţei în Educaţie, continuând astfel tradiția celui mai important eveniment organizat anual, din 2012, de Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Activitatea de promovare, recunoaștere și valorizare în comunitate a performanțelor școlii ieșene va avea loc la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, începând cu ora 10.

Festivitatea îi va avea în centru pe cei 242 de elevi care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele naționale și internaționale, alături de cei 198 de profesori care i-au îndrumat și de directorii celor 35 de școli din care aceștia provin.

Atmosfera de sărbătoare va fi susținută, ca în fiecare an, de momentele artistice și de creațiile realizate de elevii și profesorii Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”.

Gala Excelenței în Educație, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași, beneficiază de parteneriatul constant și generos al autorităților locale, al mediului academic, cultural și economic ieșean și va fi transmisă, în direct, de TVR Iași.

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Compania AJet va opera de pe Aeroportul din Iași

Lucrările lui Francisco de Goya și Salvador Dali la Iași

Salubris se ocupă de curățarea stăzilor din Iași

Patru destinații noi de zbor pe vară, de pe Aeroportul Iași

Știri sugerate