VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Autospeciale de intervenție pentru Salvamont Neamț

Printr-un proiect gestionat de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Salvamont Neamț a primit recent două autospeciale de intervenție în teren montan, echipate corespunzător pentru activitățile de salvare.

Achiziționate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale,” finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin „Programul Operational Regional 2014-2020.

Au fost distribuite în total un număr de 34 de autospeciale Salvamont către diferite Servicii Publice Județene Salvamont pentru intervențiile în situații de urgență și de salvare montană.

Autospecialele sunt proiectate pentru a se deplasa rapid și eficient în terenuri accidentate.

Acestea asigură transportul personalului specializat și oferind suport pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul victimelor.

Vehiculele sunt concepute pentru accelerări și decelerări frecvente, inclusiv pe terenuri dificile.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/01/10/nemtenii-trebuie-sa-curete-zapada-de-pe-trotuare/

Distribuie

Din aceeși categorie

„Tosca” la Opera Națională Română Iași, moment aniversar

Rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghica vor fi readuse în țară, la Palat

AUDIO: Halloween Party în inima Iașiului, la Palas Campus

În ultimii trei ani, urșii au atacat de 187 de ori oameni sau animale domestice în județ

Știri sugerate