Doza de educaţie (DDE) – Săptămâna trecută am participat la un eveniment dedicat femeilor. Flori, aplauze, discursuri frumoase. La un moment dat, pe scenă, într-un dialog savuros și lucid, Mihaela Miroiu a aruncat o întrebare simplă… cu efect de cutremur fin: „Câte străzi din Suceava poartă nume de femei?” S-a făcut liniște. Genul acela de liniște în care îți auzi propriile convingeri scârțâind.
Și m-am gândit: chiar așa… câte? Dacă facem un exercițiu rapid de imaginație și ne plimbăm mental prin oraș, dăm peste domni. Mulți domni. Scriitori, voievozi, generali, academicieni. Femeile? Parcă s-au rătăcit pe drum. Sau poate GPS-ul istoriei le-a spus politicos: „Recalculăm… mai târziu.”
Mihaela Miroiu vorbește de ani buni despre misoginism nu ca despre un balaur spectaculos, ci ca despre un obicei vechi, comod, aproape invizibil. Nu neapărat ostil, cât… neglijent. O lume construită implicit pe ideea că bărbatul e norma, iar femeia – o notă de subsol. Elegantă, dar mică.
Și nu, nu e vorba despre competiția cu bărbații. Sincer, nici eu nu-mi amintesc să fi fost vreodată într-o competiție nedreaptă cu vreun bărbat. Nu m-am trezit dimineața spunând: „Azi mă lupt cu patriarhatul până la prânz.” Viața reală e mai nuanțată.
Dar competiția despre care se vorbea pe scenă e una simbolică: cine rămâne în memoria publică? Cine dă nume școlilor, bulevardelor, instituțiilor? Cine devine reper?
Pentru că, fără să ne dăm seama, orașul ne educă. Plăcuțele stradale sunt un manual tăcut. Ele spun copiilor noștri: „Uite cine a contat.” Iar dacă femeile lipsesc aproape complet din acest peisaj, mesajul subliminal nu e deloc subtil.
Desigur, nu rezolvăm inegalități doar schimbând plăcuțe. Dar simbolurile contează. Cultura contează. Reprezentarea contează.
Și poate că adevărata maturitate socială începe când nu mai celebrăm femeia o dată pe an cu buchete și superlative, ci o integrăm firesc în povestea comunității.
Așa că vă propun un joc simplu: data viitoare când mergeți pe o stradă, întrebați-vă – pe cine onorează numele ei? Și dacă ați avea puterea să botezați una nouă, ce femeie ați alege? Pentru că egalitatea nu începe cu lozinci. Începe cu vizibilitate.
Iar o societate care știe să-și rostească toate numele este o societate care începe, cu adevărat, să se respecte.
prof. Maria Adriana Nichitean
