Doza de educaţie (DDE) – Există zile care nu cer aplauze, ci liniște. Zile în care e bine să ne oprim puțin și să ne uităm nu la cât am adunat, ci la ce a rămas cu adevărat valoros. 19 februarie este Ziua Națională dedicată lui Constantin Brâncuși, artistul care a avut curajul să taie din formă până a rămas ideea pură.

În psihologie, există un adevăr simplu: mintea umană complică pentru a se simți în siguranță. Etichete, explicații, justificări, povești lungi — toate sunt straturi de protecție. Dar dedesubt, emoțiile reale sunt surprinzător de simple: dorința de a fi văzut, acceptat, iubit, înțeles.

Brâncuși nu sculpta detalii — sculpta sens. Și poate de asta lucrările lui ne neliniștesc puțin: ne obligă să simțim, nu doar să recunoaștem.
Noi, oamenii, avem o relație interesantă cu esența. O vrem, dar ne sperie. Preferăm uneori ambalajul: mai mult zgomot, mai multă agitație, mai mult „ceva”, doar să nu rămânem față în față cu lucrurile de bază. Ca în conversațiile în care vorbim mult… și spunem puțin.

Procesul de șlefuire al lui Brâncuși seamănă izbitor cu maturizarea emoțională. Nu adaugi… îndepărtezi. Nu pui măști noi… le dai jos pe cele vechi. Nu devii altcineva… devii mai tu.

Sigur, nu sună spectaculos. Nici dezvoltarea personală reală nu e. Nu are artificii. Are repetiție, răbdare și multe momente în care spui: „Serios? Tot la asta mai lucrez?” Da. Tot la asta. Pentru că lucrurile importante se transformă lent.

Autoironia ajută și ea. Dacă ne-am privi mai des cu blândețe și un zâmbet mic în colțul minții, am economisi tone de critică interioară. Șlefuirea nu se face cu ciocanul nervos al perfecționismului, ci cu răbdarea atentă a înțelegerii.

Poate exercițiul de azi e acesta: ce strat inutil poți da jos din tine? O pretenție prea dură? O comparație toxică? O poveste veche despre „nu sunt suficient”?

Finalul e simplu și tocmai de aceea puternic: caută esența, în lucruri și în tine. Restul e doar praf de șlefuit.

prof. Maria Adriana Nichitean