Doza de educaţie (DDE) – La finele anului trecut, o deputată a întrebat Ministerul Educației și Cercetării ce măsuri are în vedere pentru a-i convinge pe tineri să aleagă cariera didactică. Și, deși întrebarea era clară, răspunsul ministerului, transmis o lună mai târziu, a fost ca o carte deschisă… dar fără pagini noi.
Se vorbește despre mobilitate, titularizare, definitivat, programe de formare continuă. Sunt toate legale, corecte, utile. Dar nimic care să spună: „Hei, tinere, venim cu ceva pentru tine!”
Dacă un sistem nu semnalează clar că o profesie e atractivă și susținută, creierul tânărului va căuta semnale vizibile și recompense imediate, adică joburi în care investești puțin și primești mult sau în care progresul se vede rapid. Predarea, oricât de nobilă, cere timp, energie și răbdare, iar asta poate părea o „investiție cu risc” dacă nu există stimulente clare sau mentorat real.
Ministerul menționează cuvinte frumoase despre creșterea prestigiului și dezvoltarea profesională, dar, sincer, fără politici concrete, cuvintele rămân la nivel de ecou. E ca și cum ai încuraja oamenii să alerge un maraton… dar le-ai spune doar să citească regulamentul competiției.
Realitatea e că tinerii profesori pleacă sau nici nu încep dacă nu simt că există sprijin, recunoaștere și că e un drum fezabil, nu doar frumos în teorie. Educația nu se construiește doar din declarații oficiale; se construiește prin politici, mentorat, condiții reale și, da, uneori salarii care să reflecte importanța muncii.
Provocarea de azi e simplă: cum ar arăta sistemul în care profesorii debutanți ar simți că sunt așteptați, sprijiniți și motivați? Poate nu e nevoie de minuni, ci de pași mici, consecvenți, vizibili.
În concluzie: predarea poate fi cea mai frumoasă opțiune profesională… dar trebuie să o facem mai vizibilă, mai accesibilă și mai sprijinită. Altfel, riscăm să-i pierdem pe cei care ar fi putut să ne modeleze viitorul.
prof. Maria Adriana Nichitean
