Doza de educaţie (DDE) – Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a cerut Parlamentului să ia în serios o idee simplă, dar incomodă: limitarea accesului copiilor și adolescenților sub 16 ani la rețelele sociale.
Reacțiile? Instantanee. Unii aplaudă, alții strigă „cenzură!”, iar noi, părinții… ne uităm cu ochii mari la telefoanele personale, recunoscând că, poate, nici noi nu știm întotdeauna cum să gestionăm această problemă. Rețelele sociale nu mai sunt doar un loc de joacă. Sunt produse sofisticate, gândite să ne țină captivi atenției, să ne testeze răbdarea și să creeze dependență. Și, sincer, dacă un adult mai clipește uneori înainte să cadă în capcana algoritmilor, dacă ești copil… hai să spunem că e mult mai ușor să te pierzi.
Mulți încă mai spun că „e treaba părinților”. Sună bine, responsabil și… ideal, dacă nu ar fi concurența: platforme globale, bugete uriașe și trucuri digitale create pentru a câștiga atenția copiilor. E ca și cum ai cere unui părinte să câștige un meci de șah cu un supercomputer… în timp ce face și cafeaua.
Și da, recunosc, mă sperie și pe mine tehnologia și AI-ul. Pentru că pot să ne transforme obiceiurile, să ne testeze răbdarea și să ne facă să dăm „like” mai mult decât să gândim… dar, din fericire, încă nu ne pot fura curiozitatea sau râsul.
Nu e vorba despre interzicerea tehnologiei. Copiii trebuie să învețe să navigheze în lume, nu să fie protejați de ea. Dar există o diferență între a folosi și a fi expus fără ghidaj. La fel cum limităm alcoolul sau jocurile de noroc, există motive să punem niște reguli și aici.
Pentru adolescenți, riscurile sunt reale: comparații constante, presiune de validare, umilire publică, anxietate, tulburări de somn și chiar izolarea socială. Și toate astea se întâmplă într-o perioadă în care identitatea încă se construiește.
Poate că nu e vorba să scoatem copiii de pe rețele, ci să le oferim copilăria înapoi. Să punem un „mai târziu” acolo unde acum există doar „acum”. Libertatea adevărată nu începe cu acces nelimitat, ci cu minți pregătite să aleagă, cu răbdare să înțeleagă și cu inimi care încă pot simți.
Libertatea adevărată începe atunci când copiii învață să spună „stop” singuri, când știu să râdă fără filtru și când părinții pot zâmbi, chiar dacă nu mai înțeleg fiecare trend viral.
În fond, nu e vorba de a bloca lumea digitală, ci de a le da instrumentele ca să navigheze în ea cu echilibru și cu propriile lor limite.
Și poate că asta e cea mai mare protecție pe care o putem oferi: să le arătăm că a avea control asupra propriilor alegeri este mult mai valoros decât orice notificare sau „like” instant.
prof. Maria Adriana Nichitean
