Doza de educaţie (DDE) – Weekendul acesta vom sărbători Ziua Unirii Principatelor Române!

24 ianuarie 1859 sună ca o poveste de demult. Cu toate astea, oamenii de atunci aveau aceleași dileme ca noi, cei de acum: cum să modernizezi educația fără să sperii profesorii, cum să faci reforme fiscale fără să faci revolte și cum să creezi un sentiment de comunitate când fiecare sat era obișnuit să se descurce singur. Curiozitatea și ambiția lor au fost remarcabile: în același an, Cuza a început să pună bazele unui sistem de învățământ mai coerent, iar proiectele de modernizare a administrației au fost un fel de „to-do list” gigantic, e drept, unele cu termene limită nerealiste.

În acele vremuri, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn în ambele principate, Moldova și Țara Românească, chiar dacă unii boieri erau convinși că unirea va ține fix până la următoarea masă festivă… dar uite că nu a fost așa…

Oamenii de atunci se întrebau cum să facă astfel încât cele două principate să funcționeze împreună: discutau despre legi, taxe și cine ce loc de muncă primește, ca într-un fel de „ședință de consiliu cu brainstorming inclus”. Comparau monede, obiceiuri și chiar rețete culinare, un soi de „networking medieval” ca să vadă dacă unirea chiar poate să funcționeze.

Și chiar dacă unii boieri au încercat să voteze împotriva unirii, s-au trezit că domnul unic era deja recunoscut. Morala? Uneori lucrurile mari se întâmplă chiar dacă unii încearcă să le amâne… și da, trecutul știe să ne surprindă cu planuri care se fac singure!

Ziua Unirii ne învață că trecutul nu e plictisitor. Dacă îl privim cu curiozitate, poate fi chiar nițel distractiv.

Așa că de 24 ianuarie, să ne amintim că marile uniri încep întotdeauna cu pași mici, cu răbdare și cu un strop de umor. Și dacă vrei să simți cu adevărat legătura cu ceilalți, zâmbește, povestește și fii parte din ceva mai mare.

Cine știe? Poate un mic gest de solidaritate face diferența chiar și acum.

prof. Maria Adriana Nichitean