Doza de educaţie (DDE) – Se apropie finalul perioadei de post, iar pentru mulți, asta înseamnă deja planuri culinare mărețe și liste mentale cu ceea ce „abia așteaptă să mănânce”.
Eu, recunosc cu sinceritate că nu fac parte din categoria celor care postesc în fiecare perioadă sortită acestui obicei. Nu pentru că n-aș aprecia disciplina, ci pentru că aș crea probabil confuzie în bucătărie — m-aș trezi întrebându-mă dacă humusul e destul de sfânt pentru Postul Crăciunului.
Dar, chiar și așa, ideea de post m-a interesat mereu. Îl privesc mai puțin prin prisma farfuriei și mai mult prin prisma minții și a inimii. Și-am ajuns să cred că există mai multe feluri de post, iar unele sunt chiar mai greu de ținut decât renunțatul la brânză.
Postul poate fi despre a face loc. Despre a da un pas înapoi ca să vezi lucrurile mai limpede. Despre a renunța la ceea ce te încarcă, ca să faci loc la ceea ce te liniștește. Poate fi despre pauza aceea în care nu reacționezi imediat, deși ți-ai dori. Despre decizia conștientă de a tăcea când ai avea replici excelente. Despre a nu te compara cu alții pentru câteva zile — cel mai dificil post dintre toate, dacă mă întrebați pe mine.
Și poate că asta e partea cea mai frumoasă: postul, indiferent de forma lui, te ajută să redevii prieten cu tine. Să-ți dai timp. Să-ți observi emoțiile înainte să îți dicteze reacțiile. Și să practici bunătatea, nu ca pe un efort, ci ca pe un reflex.
Pe final de post, mulți vorbesc despre „pregătirea sufletului”. Ei bine, eu cred că sufletul se pregătește exact ca o casă înainte de sărbători: aerisind, ordonând, ștergând praful de pe gândurile bune. Fiecare în ritmul lui. Unii prin rugăciune, alții prin reflecție, alții prin liniște. Și unii — cum sunt eu — printr-un post mai puțin culinar și mai mult emoțional.
Post cu rost înseamnă, până la urmă, să te așezi în tine însăți puțin mai bine decât erai acum câteva săptămâni. Fără perfecțiune, fără presiune.
Iar dacă e să rămânem cu ceva la finalul postului, atunci să fie asta: să ne alegem cu grijă nu doar ce punem în farfurie, ci și ce lăsăm să ne hrănească mintea și sufletul. Acolo se simte cu adevărat rostul.
prof. Maria Adriana Nichitean
