Doza de educaţie (DDE) – Indiferent dacă ești în plin avânt matinal sau în ritmul domol al după-amiezii, te invit să facem împreună o pauză… una în care nu ne sorbim cafeaua, ci gândurile.
Astăzi vorbim despre 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Și poate te întrebi: „De ce avem nevoie de o zi specială pentru asta?” Ei bine, pentru că oamenii uită. Uită să privească dincolo de aparențe, dincolo de etichete, dincolo de ceea ce li se pare „normal”. Iar uneori, uită și că propriile lor limite nu sunt cu nimic diferite de limitele celorlalți — doar că vin ambalate altfel.
De-a lungul existenței mele profesionale, am învățat repede că dizabilitatea nu spune nimic despre valoarea unui om. Spune doar ceva despre modul în care societatea e construită. Dacă ai o rampă, un lift, o subtitrare, un ghid potrivit, brusc devii „mai capabil”. Așa că poate nu oamenii au dizabilități, ci mediul în care trăiesc.
Nouă, cei fără diagnostic oficial, ne place să credem că suntem „normali”. Ei bine, îți dau o veste: neurotipic, atipic, cu dizabilitate, fără dizabilitate – toți suntem niște ediții limitate care vin cu bug-uri. Eu, de exemplu, am un deficit pronunțat de coordonare între creier și agenda mea. Dacă n-ar fi reminder-ele, probabil aș uita și cum mă cheamă.
Dar glumă, neglumă, lucrurile serioase rămân importante: accesibilitatea e și bun-simț, și atitudine, și curiozitatea de a întreba înainte să presupui. E puterea de a lăsa pe cineva să fie cine este, fără să-l transformi într-un proiect personal de reparat. Poate că unii oameni merg mai încet, aud mai greu, văd diferit, procesează altfel. Dar asta nu schimbă faptul că sunt oameni întregi. Nu „jumătăți”, nu „povești triste”. Oameni. Cu vise, umor, defecte, nervi, talente și preferințe ca noi toți.
Așa că, azi, îți propun o provocare mică, dar cu efect mare: fii mai atent la oameni decât la etichetele lor. Deschide ușa cuiva, dar și mintea. Întreabă dacă e nevoie de ajutor, dar nu te arunca cu soluții înainte să știi problema. Și, mai ales, fii accesibil. Lumea se schimbă când noi ne schimbăm.
Până la urmă, adevărata accesibilitate nu începe cu rampe și semne, ci cu o schimbare simplă: aceea de a ne deschide mintea și inima. Restul vine de la sine.
prof. Maria Adriana Nichitean
